Acasă Cultura Lepa Brena, la Reșița: ”Jugoslavia era o Uniune Europeană!”

Lepa Brena, la Reșița: ”Jugoslavia era o Uniune Europeană!”

DISTRIBUIȚI

Lepa BrenaCelebra artistă va cânta la Zilele Reșiței, pe 29 iunie

Solista care a creat, practic, un nou gen muzical, unificând elemente din foclor cu muzică pop, cea care a vândut nu mai puțin de 30 de milioane de unități – discuri, casete sau CD-uri – Lepa Brena, a venit la Reşiţa, pentru a se prezenta publicului reşiţean, prin intermediul presei.

Ea va susține un spectacol în 29 iunie, la Zilele Reșiței, cu ocazia sărbătoriri Sfinților Petru și Pavel. A fost primită la primărie, de întreg consiliul local, de primarul municipiului și de reprezentanți la vârf ai Uniunii Sârbilor din România. Lepa Brena (Fahreta Zivoinovici, după numele adevărat),  care arată extraordinar la cei 54 de ani ai ei, este născută la Bihaci, în fosta Jugoslavie, actuala Bosnie, e de origine bosniacă, dar s-a considerat întotdeauna o jugoslavă și o balcanică. De altfel, artista a făcut, la invitația jurnaliștilor și câteva considerații pe care am putea să le numim geopolitice. Ea regretă fosta Jugoslavie, afirmând că acea construcție era de fapt o uniune europeană și funcționa ca atare. Brena a povestit, simbolic, cum, în momentul în care România intra în Uniunea Europeană, Jugoslavia se destrăma, iar anunțul aderării țării noastre a fost făcut când Lepa Brena susținea un concert la granița cu România. ”V-am invidiat atunci, povestește artista, dar sunteți un popor minunat, prietenos și sufletist. De altfel, eu când vin în România, îmi uit aproape întotdeauna pașaportul, pentru că am impresia că vin în țara mea .”
Lepa Brena a vorbit și despre succesul ei muzical, care, oarecum paradoxal, în lumea artistică, se datorează și faptului că și-a respectat întotdeauna familia. Ultimul spectacol al interpretei a avut loc la Timișoara, în 1984, iar faptul că va cânta acum la Reșița a trezit emoție în rândul nu numai al reșițenilor dar și al cărășenilor. Lepa Brena vine acum să completeze o galerie de mari aetiști din fosta Jugoslavie, după ce Dragana Mircovici a cântat și ea la Zilele Reșiței.
Organizatorii întâlnirii de la Primăria Reșiței au vorbit și de tradiţionalele legături de prietenie, economice, culturale, sportive, dintre Reşiţa şi diferite localităţi din fosta Iugoslavie, de faptul că Reşiţa a trimis ajutoare în localităţile care au suferit din cauza inundaţiilor, chiar în urmă cu două zile plecând un transport cu ajutoare, la Bihac, în Bosnia, orașul natal al Brenei.  
Lepa Brena promite reșițenilor un spectacol extraordinar și a spus că muzica pe care o face nu are graniţe.
”Evenimentele din anii trecuţi ne-au despărţit foarte mult, pentru că anumiţi artişti şi-au schimbat culorile politice, eu am rămas de-a lungul anilor tot ceea ce am fost, o parte integrantă a Iugoslaviei, bosniacă de origine, dar iubesc toţi oamenii de bine, nu este întâmplător că sunt aici în România şi simt că mă aflu printre prieteni.”

Comentarii

comentarii