Acasă Eveniment Liber la tratament în străinătate

Liber la tratament în străinătate

DISTRIBUIȚI

Dacă se adoptă directiva privind tratamentul peste hotare…
Unii români pleacă în străinătate să-şi aline suferinţele. La Szeged şi la Viena merg unii oameni care caută tratament medical dar şi în alte locuri. Asta deşi la noi sunt medici de renume. Acolo, spun unii, aparatura medicală e mai bună şi clinicile sunt mai bine dotate. În curând, pacienţii români s-ar putea trata peste hotare cu plata tratamentului făcută de statul român. La fel cum pacienţii din Uniunea Europeană se vor putea trata în România pe banii statului din care provin. Mai precis, se va echivala respectivul serviciu cu cel din România (de obicei spitalul de referinţă e cel din Târgu Mureş). Acum e pe cale să se adopte o directivă a Uniunii Europene ce prevede acest lucru. S-au finalizat negocierile între Parlamentul European şi miniştrii şi s-a ajuns la un acord. Această directivă a fost pusă pe ordinea sesiunii plenare de la Strasbourg şi se va vota în această săptămână. Directiva se va referi la toate serviciile medicale, excepţie făcând doar campaniile de vacinare, îngrijirea pe termen foarte lung, de genul azile de bătrâni. În rest, tot ceea ce înseamnă serviciu medical va fi acoperit de prevederile acestei directive.
“Se insistă foarte mult pe punctele de contact, acolo unde pacienţii pot afla informaţii”
Se vor rambursa pacienţilor banii cheltuiţi pentru un tratament în străinătate până la un anumit nivel de referinţă. “S-a cerut statelor membre să facă comisii de cooperare în ceea ce priveşte bolile rare. Se insistă foarte mult pe punctele de contact, acolo unde pacienţii pot afla informaţii. Eu sper din tot sufletul să existe o largă majoritate în ceea ce priveşte adoptarea acestei directive. În funcţie de rezultatul votului (n.r. – votul va avea loc în această săptămână), statele membre vor începe să abordeze această directivă pentru ca în scurt timp pacieţii să poată beneficia de tratament în străinătate”, spune europarlamentarul PNL Cristian Buşoi. Astfel, românii se vor putea trata în străinătate, dar aplicarea acestei directive va deschide poarta şi pacienţilor din alte ţări care vor putea veni să se trateze sau să-şi facă analize în România.
 

Comentarii

comentarii