Acasă Actualitate Liberalii continuă să atace decizia carantinării Timișoarei. Radu Dimeca crede că rata...

Liberalii continuă să atace decizia carantinării Timișoarei. Radu Dimeca crede că rata de infectare „reală” este mai mică

385
DISTRIBUIȚI

Liberalii timișeni se arată, în continuare, nemulțumiți de decizia de instituire a carantinei în Timișoara. După Alin Nica și Dan Diaconu, acum și Radu Dimeca, fost consilier local al Timișoara și antreprenor, pe Facebook, comentează situația. Acesta crede că există o problemă în calculul ratei de infectare: se ia în calcul populația greșită.

Liberalul estimează că, de fapt, 400.000 de persoane trăiesc în Timișoara, nu puțin peste 300.000, câți sunt „înregistrați” acum. Astfel, rata de infectare „reală”, susține Dimeca, ar fi în jur de 5. Astfel, invocând un „pericol pe termen mediu sau lung”, Dimeca propune lobby pentru schimbarea metodologiei de calcul.

Postarea de duminică, 7 martie, a lui Radu Dimeca:

„Vrem să tot pendulăm între carantina și scenariul roșu? În Timișoara trăiesc peste 400 mii de persoane. Înregistrați, sunt puțin peste 300 de mii, adică sunt cu 1/3 mai mulți cei ce nu intră în calculul ratei de infectare la mia de locuitori! Aplicând regula de trei simplă, înseamnă ca rata de infectare de 7,49/mia de locuitori, înregistrați oficial azi la noi în oraș => de fapt 5/mia de locuitori reali! Adevărat, tot nu e ok, dar dacă nu se modifică metodologia de calcul și când vom ajunge la o rată de infectare de 4-4,5/1.000, real rata de infectare ar ajunge sub 3/1.000, adică am scăpa în sfârșit de scenariul roșu și am intra în cel portocaliu. Deci merită cu prisosință efortul să facem unitar o campanie de lobby, să modificăm metodologia de calcul! Poate e cazul să demarăm o petiție online pe acest subiect. Ce părere aveți?

Nu e vorba de ce se întâmplă în următoarele 14 zile, ci de ce poate să ne aștepte pe termen mediu/lung, daca nu luăm atitudine acum! O sa-i trec alături de mine (a etichetat în postare – n.r.) și pe Alin Nica & Dan Diaconu, având postări prin care solicită o abordare mai structurată pe situația pandemică din orașul/județul nostru”.

Reamintim, Alin Nica considera carantina drept „soluția minimului efort pentru administrația Timișoarei”. Fostul viceprimar Dan Diaconu, la rândul său, spunea: „Carantina în Timisoara a devenit aproape un fetiș de la un timp pentru o parte dintre politicieni”. În postările pe paginile lor de Facebook, ambii liberali aminteau că puteau fi luate alte măsuri, însă fără a le numi, pentru reducerea transmiterii COVID-19.

Comentarii

comentarii