Acasă Actualitate Liberalii cărășeni au decis cu cine merg la alegerile locale

Liberalii cărășeni au decis cu cine merg la alegerile locale

DISTRIBUIȚI

USL Caraş-Severin şi-a definitivat lista cu candidaţii la funcţiile de primari şi consilieri locali, în proporţie de aproape 95%, au aunuţat într-o conferință de presă, președintele liberalilor cărășeni, Marcel Vela, alături de vicepreședinții Gheorghe Românu, Horia Irimia și alți cîțiva lideri ai partidului. Astfel, PNL va avea candidaţi la funcţia de primar în 32 de comune, din 69, precum şi în două oraşe din cele opt. În alte două oraşe se fac încă sondaje, după cum a precizat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, vicepreşedintele PNL Caraş-Severin, Gheorghe Românu. În municipiul Caransebeş va candida actualul primar, lider al liberalilor cărăşeni, Marcel Vela, la Anina, viceprimarul liberal Gheorghe Românu, în oraşul Bocşa, de asemenea, actualul primar, Mirel Patriciu Pascu (PSD), iar la Moldova Nouă, Matei Lupu (PSD), lista urmând a fi finalizată pe data de 20 februarie. „În general, nici la comune, nici la oraşe, nu au fost neînţelegeri mari, în ceea ce priveşte stabilirea candidaţilor. Cam în toate oraşele şi comunele se va merge, cel mai probabil, cu candidaţi USL, şi nu separat, pe fiecare partid în parte”, a explicat viceliderul liberal. PNL şi-a împărţit teritoriul în nouă zone, fiecare din aceste zone având câte un responsabil din partea partidului. În ceea ce priveşte candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a precizat că negocierile din USL s-au încheiat. Candidatul va fi din partea PNL, în persoana lui Ioan Popa, actualul preşedinte al PNL Reşiţa. De asemenea, lista de consilieri judeţeni este compusă din nouă membrii ai PNL și nouă ai PSD, odinea, pentru că eici e cheia, fiind destul de complicată. Răspunzând unor întrebări ale ziariștilor care vizau părerea sa despre actualul guvern, Marcel Vela a tunat și a fulgerat împotriva vicepremierului Marko Bela, care, în opinia liderului liberal, ar fi trebuit să plece odată cu Emil Boc. ”UDMR e ca pătrunjelul, a spus Vela, prezent în toate guvernele, de 20 de ani încoace. Nu mi se pare normal”. De asemenea, Marcel Vela a declarat, joi, că nu va susține un candidat independent la primăria Reșiței, vizându-l astfel pe primarul în exerciţiu,  Mihai Stepanescu. Vela a precizat că e puțin probabil ca în acest moment liberalii să susțină un candidat independent dar, dacă Mihai Stepanescu se va înscrie în PSD, atunci discuțiile se vor relua în cadrul USL, pentru că în sânul alianței, social-democraților li s-a acordat dreptul de a numi un candidat. Cât despre ideea ca Stepanescu să se înscrie în PNL, Marcel Vela a spus că, în acele condiții, Mihai Stepanescu ar putea fi un bun candidat la deputăție în circuscripția Reșița, deoarece el n-ar mai putea candida la primărie, din cauza  protocolului alianței, care l-ar împiedica.

Comentarii

comentarii