Acasă Politica Liberalii lugojeni au obținut o primă victorie împotriva Primăriei Lugoj

Liberalii lugojeni au obținut o primă victorie împotriva Primăriei Lugoj

DISTRIBUIȚI

PNL LugojLiberalii lugojeni au contestat cele patru hotărâri adoptate de Consiliul Local Lugoj, privind majorarea tarifelor la apă, canalizare și salubritate, servicii prestate de cele două societăți – Meridian 22 și Salprest, precum şi aprobarea bugetele celor două societăţi, înaintând o plângere prealabilă la Instituția Prefectului – Județul Timiș. În documentul formulat în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004, liberalii lugojeni au solicitat verificarea adoptării de către Consiliul Local Lugoj a patru hotărâri (nr. 52, 53, 54 și 55) adoptate în ședința extraordinară din data de 20 mai 2015. Liberalii au considerat că cele patru hotărâri au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legale. Demersul liberalilor a avut succes, iar Instituția Prefectului a trimis, în data de 30 septembrie, o adresă către Consiliul Local Lugoj (nr. 7473/30.09.2015), în care se arată că a fost verificată legalitatea hotărârilor nr. 51-56, constatându-se  că „Hotărârea nr. 52 privind modificarea tarifelor practicate de Meridian 22 SA Lugoj la serviciul public de alimentare cu apă potabilă și canalizare – epurare a fost adoptată cu votul a 6 consilieri locali din cei 13 prezenți. Or, conform art. 45 alin. (1) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, hotărârile se adoptă cu majoritatea consilierilor locali prezenți. Întrucât în ședința în speță au fost prezenți 13 consilieri locali, actul administrativ în cauză ar fi trebuit adoptat cu votul a cel puțin 7 consilieri locali”. În același document, semnat de prefectul Eugen Dogariu, se mai menționează că Instituția Prefectului „a fost sesizată cu privire la posibila existență a unor conflicte de interese în ceea ce privește pe consilierii locali Bădina Nicu, Barboni Ioan și Savu Constantin”, precizându-se că „nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local”, dar și că „hotărârile adoptate de Consiliul Local cu încalcarea dispozițiilor alin.(1), sunt nule de drept”. În aceeași adresă semnată de prefectul Eugen Dogariu se mai solicită: „să ne comunicați măsurile pe care înțelegeți să le adoptați cu privire la HCL 52, precum și dacă, referitor la HCL 53-55, din datele pe care le dețineți, sunt consilieri locali care, având un interes patrimonial, au participat la deliberarea și la adoptarea actelor administrative în speță”. Astfel, administraţia lugojeană trebuie să readucă în discuţie cele două proiecte de hotărâre în maxim 30 de zile de la primirea adresei de la Instituția Prefectului, data de referinţă fiind 5 noiembrie 2015. „Aşteptăm apariţia pe ordinea de zi a ședinței de joi a celor două proiecte și rediscutarea lor, pentru că dacă acest lucru nu se întâmplă ele vor fi contestate de Prefectură în contencios administrativ, lucru pe care îl vom face şi noi. Doar că în cazul în care Prefectura va demara această procedură, automat cele două hotărâri vor fi suspendate”, a declarat Ioan Ambrus, preşedintele PNL Lugoj.

Comentarii

comentarii