Acasă Actualitate Librarul care a adus Bookfest la Timișoara. “Cartea nu va dispărea fizic....

Librarul care a adus Bookfest la Timișoara. “Cartea nu va dispărea fizic. Una e să o pipăi, să o simți, să o răsfoiești, alta e pe ecran”

DISTRIBUIȚI

Salonul Internațional Bookfest, cel mai important eveniment de carte din România, a luat ființă în 2006, prima ediție fiind găzduită de Romexpo din București. Apoi, salonul de carte a început să călătorească prin țară. Primele două orașe din afara capitalei au fost Timișoara și Cluj, în 2012. Lor li s-au adăugat Brașov, Târgu Mureș și Chișinău, în Republica Moldova.

Omul căruia i se datorează Bookfestul de la Timișoara este librarul Paul Crușcov, care a condus prima librărie Humanitas din Timișoara, cea de pe strada Mercy.

“Tot i-am bombardat pe ai mei, Asociația Editorilor din România, să iasă și în țară, nu numai la București. Să vină și la noi, ar fi o mare bucurie în rândul timișorenilor. Nu mi-au spus nici da, nici nu. La sfârșitul anului 2011, la Asociația Editorilor s-a organizat un concurs pentru ocuparea postului de director executiv. Cel care a câștigat concursul a fost domnul Mihai Mitrică, care, în susținerea sa, a zis că ar fi bine ca Bookfest să iasă și în țară. După ce a câștigat, președintele asociației i-a spus să ia neapărat legătura cu librarul Paul Crușcov de la Timișoara. A luat legătura cu mine în noiembrie 2011, iar în martie 2012 a avut loc acest eveniment, primul din țară. După București, e cel mai bun târg”, a declarat Paul Crușcov.

Paul Crușcov este inginer de meserie, dar a lucrat ca librar vreme de 17 ani. A condus librăria Humanitas din Timișoara până la închiderea acesteia, în 2012. Spune că în primii ani de după Revoluție se vindeau mult mai multe cărți.

“Pot să vă dau niște date. De exemplu, la noi, la Humanitas, apăreau volume în tiraje de 150.000 de exemplare: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma… Încet, încet, acum s-a ajuns la un tiraj de 2.000-3.000 de exemplare, cu prelungire de tiraj dacă are succes cartea. Pe vremuri era pofta de a citi”, a mai spus Paul Crușcov.

Salonul Bookfest a avut mereu succes în rândul unei nișe, însă datele arată că românii nu prea citesc. România e ultima la citit în Uniunea Europeană. În țara noastră se vând cam 20 de milioane de cărți în fiecare an, cu o piață de carte de 60 de milioane de euro, în vreme ce Bulgaria are o piață de carte la fel de mare, dar doar șapte milioane de locuitori.

“A decăzut învățământul, implicarea profesorului vizavi de elev, să faci de așa natură încât să-l atragi spre carte. Nu numai spre literatură, ci în toate domeniile. Cartea nu va dispărea, chiar dacă acum se poate citi și de pe tabletă sau calculator. Una e să pipăi cartea, ca un ziar sau o revistă. Una e să o pipăi, să o simți, să o răsfoiești, alta e pe ecran. Viitorul nu sună atât de rău”, a mai spus Crușcov.

Bookfest este singura inițiativă de acest gen a editorilor reuniți în Asociația Editorilor din România. Salonul de la Timișoara, ediția cu numărul 12, care se încheie duminica aceasta, propune peste 30.000 de volume prezentate de aproape 50 de edituri și expozanți. Programul cuprinde lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu autorii preferați și cu personalități marcante ale culturii românești contemporane.

Comentarii

comentarii