Școlile au depus cererile și au fost selectate pentru finanțare în cadrul programului ”Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”.
Laboratoarele inteligente includ echipamente digitale moderne, la cel mai înalt standard, prin care se va asigura accesul elevilor la tehnologie aplicată, învățare bazată pe proiecte, în cadrul mai multor discipline.
Vor fi dotate cu câte un laborator Colegiul Național Ana Aslan, Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Liceul de Arte Plastice, Liceul de Artă Ion Vidu, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu, Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Liceul Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul, Liceul Teologic Penticostal Logos, Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, Liceul Teoretic Bartók Béla, Liceul Teoretic Dositei Obradovici, Liceul Teoretic J.L. Calderón, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Liceul Teoretic Vlad Țepeș, Liceul Teoretic William Shakespeare, Liceul cu Program Sportiv Banatul.
Câte două laboratoare primesc Colegiul Economic F.S. Nitti, Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga, Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva, Colegiul Tehnic Henri Coandă, Liceul Tehnologic Azur, Liceul Teoretic Grigore Moisil.
Școlile private care vor fi dotate cu un laborator sunt Liceul Tehnologic Ioan Slavici, Liceul Tehnologic UCECOM Spiru Haret, Liceul Teoretic Henri Coandă și Liceul Teoretic Socrate.
De asemenea, Palatul Copiilor va primi finanțare în cadrul aceluiași proiect. Suma eligibilă pentru palat este de 295,133,88 lei (fără TVA).
Valoarea totală alocată liceelor din Timișoara este de peste 10 milioane lei (fără TVA).
Comentarii
comentarii