Acasă Politica Licitaţie „cu datorii”, la Lugoj

Licitaţie „cu datorii”, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Consilierul democrat-liberal Ştefan Blidariu a declarat că firma care a câştigat lucrarea nu ar fi avut dreptul să participe la licitaţie
Faţada imobilului Primăriei Lugoj va fi renovată de către firma lugojeană „Matcon”, lucrare adjudecată pentru suma de 576.920 de lei plus TVA. Consilierul democrat-liberal Ştefan Blidariu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că firma care a câştigat lucrarea nu ar fi avut dreptul să participe la licitaţie. „Tot aşteptăm să înceapă lucrarea de reabilitare a clădirii primăriei, dar acest lucru nu se întâmplă. Asta ar putea fi din cauză că, din informaţiile noastre, firma care a fost declarată câştigătoare a avut datorii la momentul licitaţiei în certificatul de atestare fiscală şi, astfel, s-au creat nişte probleme tehnice privind legalitatea licitaţiei”, a declarat Ştefan Blidariu, menţionând că, „în momentul licitaţiei firma declarată câştigătoare avea o datorie ce depăşea suma de 20.000 de lei”. Consilierul lugojean a mai declarat că „asupra corectitudinii desfăşurării licitaţiei sunt alte instituţii ale statului îndreptăţite să se pronunţe”, subliniind faptul că „de principiu, orice firmă cu datorii nu are dreptul să participe la licitaţii”. „Este o problemă de competenţa celor care vor analiza corectitudinea licitaţiei şi a executivului primăriei”, a concluzionat Ştefan Blidariu.
 

Comentarii

comentarii