Acasă Administraţie Licitaţie pentru construirea la Timișoara a unui stadion pe structură metalică, investiţie...

Licitaţie pentru construirea la Timișoara a unui stadion pe structură metalică, investiţie de peste 87 de milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Luni, 6 decembrie, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că a fost lansată licitația pentru elaborarea proiectului tehnic și a execuției unui nou stadion în Timișoara. Vorbim despre unul pe structură metalică, de 9.000 de locuri, care ar urma să fie ridicat în Calea Buziașului. Costul estimat este de 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar urma să dureze 39 de luni: 6 luni proiectarea și 33 de luni execuția.

Potrivit unui comunicat al primăriei, stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea un număr minim de 9.000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje. Lângă viitorul stadion vor fi amenajate și un parc cu loc de joacă și o parcare. Acesta va avea fundația din beton și structura metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB. Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

„Zilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înființarea clubului fanion al orașului: Politehnica Timișoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timișoara nu are un stadion pe măsura ambițiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui <Dan Păltinișanu>, însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Județean Timiș, consider că este sarcina administrației locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată. Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noului stadion din Calea Buziașului, primul construit după Revoluție, care va oferi o nouă identitate și va ridica standardul de urbanism al zonei”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Inițiativa unui stadion „lego”, deși mai veche, a fost continuată de actuala administrație la insistențele viceprimarului Cosmin Tabără, cel căruia i-a fost repartizat domeniul sport. Acesta îi mulțumește lui Fritz că „a înțeles nevoia construcției acestui stadion” și a semnat documentația. Tabără promite că va veni și cu alte propuneri legate de infrastructura sportivă, dar și de celelalte domenii de care se ocupă.

„Stim că există o «sete» de fotbal în special și de sport în general în Timișoara, dar această investiție nu înseamnă doar ideea de sport la general, vorbim despre nevoia de a face mișcare în mod organizat, civilizat. Stadionul «Lego» poate fi locul unde copiii, tinerii și adulții se educă, iau parte și la evenimente culturale, concerte, expoziții. Reamintesc faptul că este vorba de un stadion pe structură metalică, va avea minim 9.000 de locuri și va fi situat la fosta întreprindere Optica în față, la ieșire spre Moșnița Nouă”, transmite, pe rețelele de socializare și viceprimarul Cosmin Tabără.

Comentarii

comentarii