Acasă Politica Liderii PLUS din Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin s-au întâlnit la...

Liderii PLUS din Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin s-au întâlnit la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Birourile Filialelor Județene PLUS din zona de vest: PLUS Arad, PLUS Timiș, PLUS Caraș-Severin și PLUS Hunedoara, împreună cu coordonatorii regionali s-au reunit, la începutul acestei săptămâni, într-un cadru informal, la Lugoj. În cadrul întâlnirii s-a prezentat activitatea și organizarea din cadrul fiecărei filiale, implicarea membrilor și proiectele pe care doresc să le dezvolte. S-a discutat despre alegerile locale ce vor avea loc în acest an, candidaturile membrilor PLUS în diferite UAT-uri, comune, orașe sau municipii, pentru funcția de primar, pentru cea de consilier local sau județean, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. La întâlnire au participat și coordonatorii zonali Kinga Târlea, Diana Amza, Sabin Răciu și Radu Vlădescu, dar și reprezentanți ai Generația PLUS (membri sub 30 de ani), unul dintre subiectele discutate fiind și dezvoltarea filialelor Generația PLUS din fiecare zonă, pentru a crea o cultură a implicării în politică a tinerilor. „Obiectivele PLUS, ale filialelor PLUS Arad, PLUS Timiș, PLUS Caraș-Severin și PLUS Hunedoara sunt obținerea unui scor cât mai bun la alegerile locale, oferirea de politici publice locale, care, prin funcțiile câștigate de membri PLUS (primari, consilieri locali, județeni), să poate fi implementate. Schimbarea pe care ne-o dorim este posibilă doar prin reprezentanți onești, cinstiți și competenți, oameni gospodari, persoane pe care PLUS le susține pentru funcțiile publice locale, la alegerile ce vor avea loc anul acesta. PLUS continuă să investească în dezvoltarea oamenilor, pentru a aduce îmbunătățiri vieții politice, sociale și economice din țara noastră”, au transmis liderii celor patru filiale județene PLUS.

Comentarii

comentarii