Acasă Politica Liderii PSD Timiş, preocupaţi de problemele din estul judeţului şi de… alegerile...

Liderii PSD Timiş, preocupaţi de problemele din estul judeţului şi de… alegerile din PDL

DISTRIBUIȚI

„Pentru noi e cel mai bun lucru ca Boc să rămână, în continuare, preşedinte”, a declarat, la Lugoj, senatorul Ilie Sârbu

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, s-a întâlnit, joi, cu preşedinţii organizaţiilor locale şi cu primarii social-democraţi din zona Făgetului, pentru a identifica problemele de ordin administrativ cu care se confruntă aceştia. Liderul PSD Timiş a fost însoţit de senatorul Ilie Sârbu, liderul de grup al senatorilor PSD, de deputaţii Dorel Covaci şi Sorin Stragea, precum şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Adam Crăciunescu. În drum spre Făget, liderii social-democraţi au susţinut şi o conferinţă de presă, la sediul PSD Lugoj. „Ţelul nostru este foarte clar”

„Prezenţa parlamentarilor noştri la Lugoj înseamnă mult, înseamnă că respectăm ceea ce am promis”, a declarat Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, subliniind faptul că parlamentarii PSD doresc să ajute zona de est a judeţului. „Sunt convins că vom reuşi să ajutăm, în perioada următoare, această zonă mai săracă datorită posibilităţilor materiale, dar o zonă cu suflet mare”, a spus Bojin. Cât priveşte ţelul PSD la viitoarele alegeri locale, Titu Bojin a fost foarte concis: „Ţelul nostru este foarte clar: să schimbăm preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, să schimbăm guvernarea locală PDL şi să câştigăm Primăria Timişoara, prin candidatul USL, indiferent cine va fi el. sunt obiective clare şi avem tot interesul ca cele două funcţii să fie la USL. Sper să găsim soluţii ca în judeţul Timiş să putem câştiga alegerile”.

Alegerile din PDL… pot să schimbe soarta României

Cei trei parlamentari PSD de Timiş au făcut o radiografie a situaţiei la nivel naţional, subliniind faptul că „lucrurile în România nu s-au dus spre direcţia pe care o aşteptam cu toţii şi se complică tot mai mult”. În opinia parlamentarilor PSD, „complicaţia a venit şi pentru că aproape toate instituţiile statului au intrat în blocaj din cauza campaniei pentru alegerile interne din PDL”. „Vom trece şi de această etapă cu alegerile din PDL. Sigur, noi ne dorim ca domnul Boc să rămână în continuare. Pentru noi e cel mai bun lucru ca Boc să rămână, în continuare, preşedinte. Dacă se va întâmpla altfel, vom vedea. Nu vom intra în panică nici dacă va ajunge preşedinte domnul Blaga. Problema e dacă nu ajunge domnul Blaga, dacă acest grup, care e destul de important, va avea curajul şi forţa necesară, după aceste alegeri, care sunt manipulate, să schimbe soarta României. Declarativ au acest curaj. Dar nimeni nu crede că după ce Boc va fi reinstalat cu surle şi trâmbiţe, ceilalţi vor face ceea ce spun prin culise, că vor pleca din PDL şi vor face un alt partid. Vom vedea ce se întâmplă, dar nu suntem extrem de optimişti pentru că am mai trăit scenariul acesta şi cu UDMR-ul. Dacă ar vrea să o facă, ştim cu toţii că o pot face. Nouă ne lipsesc douăzeci şi ceva de voturi ca să putem demite guvernul, ca să-l putem suspenda pe preşedinte, să facem un guvern provizoriu care să facă alegeri anticipate. Asta ar duce la o normalizare în relaţiile politice din România şi punerea tării pe o linie firească, normală, care să vizeze şi interesul naţional”, a declarat senatorul Ilie Sârbu.
 

Comentarii

comentarii