Timișul va pierde foarte mult dacă se va realiza contractul de concesiune pentru parcare supraetajată din centrul Timișoarei în forma actuală, spune Alexandru Iovescu, liderul consilierilor județeni ai PSD. Nu e normal ca un asemenea teren să fie blocat de o firmă 49 de ani, iar la schimb CJ Timiș să se aleagă cu o redevență extrem de mică de 4,6 – 4,8 milioane de ani, mai spune acesta. Soluția propusă, Consiliul Județean să facă din banii săi sau dintr-un credit investiția.
”Noi nu suntem de acord cu proiectul în sine, concesionarea lucrărilor pe acel teren. S-a stabilit în acel proiect o redevență de 6% din încasări, dar nu mai puțin de 100.000 de euro. Este o redevență foarte mică și ne dă foarte mult de gândit și ne punem multe semne de întrebare. Dacă facem un calcul, în cei 49 de ani, acei 5000 de meri pătrați în centru, CJT va beneficia la final de o clădire care nu va mai fi nou, sigur vor aduce un beneficiu, prea puțin de 4,6 – 4,8 milioane de euro în acei ani. De aceea nu consider că nu este un lucru în beneficiul județului Timiș și al locuitorilor din județul Timiș. Cred că putem gândi soluții mult mai bune Există și varianta să se crească redevența, sau ca CJT să facă din bugetul propriu sau să ai un credit de investiție în vederea gestionării acelui spațiu. Timpul de la idee la construcție este destul de lung, dar nu are rost să trecem un proiect de hotărâre făcut pompieristic, pus pe ordinea suplimentară și fără niciun fel de dezbatere publică”, a declarat Iovescu.
El crede că se mai pot purta discuții care să ducă la un proiect mai bun.
”Tragem speranțe că o să avem dezbateri pe această temă și că vom găsi soluții mai bune împreună, care să fie în interesul CJT”, spune reprezentantul PSD Timiș.
Alexandru Iovescu a speculat, așa cum a făcut și OAR Timiș, că acest caiet de sarcini ar fi fost croit special pentru un anumit concurent,
”Elaborarea caietului de sarcini este cât se poate de subiectivă și că sunt anumite criterii care duc spre suspiciunea că acel caiet de sarcini a fost făcut pentru cineva care ar fi dezvoltat deja un proiect tehnic, având în vedere specificațiile foarte bine punctate în caietul de sarcini. Aș vrea să avem o discuție mai concludentă în CJT în care să putem crește redevența la o sumă mai mare care să aducă un beneficiu CJT, dar și garanția că nu vom vedea acel teren din centrul Timișoarei, pe care nu îl vom mai putea recupera. Dacă va veni o firmă concesionar, care nu va face ceea ce și-a asumat, știm cât durează un proces în România. Riscăm altfel să avem un teren în administrarea unei firme private în Timișoarei, și care va putea face orice. Cred că cea mai bună varianta cea mai bună pentru acea investiție e ca CJT să facă parcarea”, a mai spus Iovescu.
El spune că nu știe cât ar putea costa o asemenea investiție, pentru că nu a făcut o evaluare