Acasă Economic Liniile de forță ale anului 2022, la Aquatim. Ilie Vlaicu: ”În 2023,...

Liniile de forță ale anului 2022, la Aquatim. Ilie Vlaicu: ”În 2023, așteptăm o cifră de afaceri și un profit mai mari”

DISTRIBUIȚI

Anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni pentru Aquatim, dacă nu chiar cel mai bun, iar afirmația este susținută de date concrete. Astfel, cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 224 milioane de lei, în creștere cu peste 22% față de 183 milioane de lei, cât a fost în 2021, profitul brut majorându-se de la 13 milioane de lei, în 2021, la 17 milioane de lei, în 2022.

Dr.ing. Ilie Vlaicu,  directorul general Aquatim, a explicat că oamenii din toate sectoarele Aquatim au lucrat din plin, atât pentru extinderea și dezvoltarea rețelelor de apă și canal, cât și pentru întreținerea și repararea celor existente. Totodată, s-au continuat lucrările de amenajare a Uzinei vechi de apă Urseni, ca viitor Muzeu al Apei din Timișoara.

Investiția pune la dispoziția publicului și a operatorilor culturali patru spații independente, cu o suprafață totală construită de 2.680 mp. Trei clădiri istorice, care aparțin vechii uzine, au fost renovate și sunt accesibilizate pentru vizitare. Pavilionul de intrare, nou construit, este un spațiu versatil, ce poate găzdui expoziții temporare ori evenimente culturale, dezbateri, întâlniri.

Muzeul Apei reprezintă contribuția companiei Aquatim atât la programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, cât și la circuitul turistic și cultural al orașului.

În 2022, Aquatim a realizat în capitala Banatului lucrări din fonduri proprii cu o valoare totală de peste 13 milioane de lei.

Tot în 2022 s-a deschiș șantierul noii linii de valorificare energetică a nămolului de la Stația de Epurare din Timișoara. Sistemul este o premieră în România. În valoare de circa 10 milioane de euro, el prelucrează nămolul provenit din întreaga arie de operare a Aquatim. Principalul avantaj al acestui sistem este reducerea impresionantă a cantității de nămol de la Stațiile de Epurare. Principiul de funcționare constă în transformarea substanței organice din nămol în gaz de sinteză. Prin arderea gazului se generează energie termică, folosită în procesul de uscare și pentru producerea de curent electric necesar procesului de piroliză a nămolului. Instalația va funcționa 24 ore pe zi, fără aport de energie electrică suplimentară de la rețea.

Tot în 2022, Aquatim a depus documentele pentru obținerea finanțării, prin programul POIM, a mai multor proiecte importante, printre care un sistem de producere a energiei din surse regenerabile, la Stația de tratare a apei potabile Urseni și Stația de epurare Stan Vidrighin, din Timișoara.

Acestea sunt doar câteva dintre liniile de forță ale lui 2022.

”Pentru anul în curs, așteptăm o cifră de afaceri și un profit mai mari decât în anii trecuți. Estimarea pozitivă este plauzibilă datorită oamenilor devotați și profesioniști care compun și muncesc în echipa companiei Aquatim”, a concluzionat Ilie Vlaicu.

Raportul Anual al companiei noastre poate fi consultat pe

https://www.aquatim.ro/…/informa%C8%9Bii-de-interes…/

”Veți regăsi tot ceea ce ne definește drept un reper de seriozitate, implicare și profesionalism. N-am fi reușit fără voi, dragi clienți ai Aquatim, mulțumim pentru încredere”, este mesajul conducerii Aquatim!

 

Comentarii

comentarii