Acasă Actualitate Linu-i lin! Steaua sus răsare! În prezența IPS Ioan, Nașterea Domnului, vestită...

Linu-i lin! Steaua sus răsare! În prezența IPS Ioan, Nașterea Domnului, vestită la Catedrala Mitropolitană Timișoara

DISTRIBUIȚI

Duminică, 11 decembrie, după slujba Vecernie cu Litie, în Catedrala Mitropolitană Timișoara a avut loc concertul de colinde „La Bethleem, în noapte”, susținut de Corala „Contrast”, dirijată de preotul Vasile Bădescu.

La acest moment înălțător IPS Ioan, precum și clerici de la Centrul eparhial, preoți și diaconi catedrali.

Credincioșii prezenți în număr foarte mare au ascultat cu bucurie colindele creștinești și strămoșești interpretate cu măiestrie de către membrii coralei „Contrast”, formată din artiști lirici ai Operei Române din Timișoara, în rândul cărora se află absolvenți ai Seminarului Teologic din Caransebeș și ai Facultății de Teologie din Timișoara.

Repertoriul prezentat a cuprins colinde, precum: Ce veste minunată!, Linu-i lin, Steaua sus răsare, În seara de Moș Ajun, Cetiniță, cetioară!, ș.a., soliști fiind Siviu Rujoni și Iulian Iosip.

La finalul concertului de colinde, prezentat de părintele vicar Ionel Popescu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, pa care îl sărbătorim la data de 12 decembrie, și a subliniat frumusețea colindelor noastre strămoșești, prin care de fapt, mărturisim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit apoi, membrilor coralei „Contrast” pentru prestația deosebită și pentru dragostea lor față de Biserica strămoșească.

Corala „Contrast” și-a început activitatea 1999 și de atunci este prezentă în viața muzicală a Timișoarei și a Banatului având colaborări cu Opera Română din Timișoara, Filarmonica „Banatul”, Centrul de Cultură și Creație al Județului Timiș, Liceul de Muzică „Ion Vidu” și Școala de Arte din urbea noastră. Repertoriul coralei cuprinde Liturghia în Si bemol de Ion Vidu, colinde, pricesne, arii din opere, piese folclorice autentice și cântece.

 

Comentarii

comentarii