Acasă Actualitate Lloyd – locuri de pahar, de taine şi rafinament, în Timișoara de...

Lloyd – locuri de pahar, de taine şi rafinament, în Timișoara de altădată

DISTRIBUIȚI

Restaurantul Lloyd, prin fumul de ţigară al istoriei. Faima Palatului Lloyd situat chiar în centrul Timișoarei a fost asigurată îndeosebi datorită localului ce-i purta numele și care se afla la parterul clădirii, special conceput pentru a adăposti o cafenea, un restaurant, un club și un casino – explică cercetătorii Muzeului Național al Banatului.

Grand Cafe Lloyd

În urmă cu peste 100 de ani, a avut loc deschiderea cafenelei Grand Cafe Lloyd, cu mare fast, în data de 28 iunie 1912, înainte de finalizarea lucrărilor de construcție la nivelurile superioare ale palatului. ”Grand Cafe Lloyd oferă un loc de conversație publicului inteligent” – așa era reclama acestui celebru local, aprovizionat cu băuturi de import și care oferea înghețată și un bufet de primă forță, împreună cu o priveliște somptuasă.  

În scurt timp, Cafeneaua Lloyd a ajuns să fie considerată cel mai elegant local din oraș. Design-ul interior era influențat de curentul art nouveau, în vogă la începutul secolului trecut. Pereții interiori erau acoperiți cu tapet din imitație de mătase Moaré, de culoare mov. Lambriurile erau confecționate din stejar, ornate cu aplicații de metal. Stâlpii erau îmbrăcați în vitralii multicolore și în oglinzi, iar sala era compartimentată în loje, boxe și separeuri, oferind atât intimitate, cât și un ambient plăcut.

Vara, în fața restaurantului, se deschidea terasa, iar vitrinele mari puteau fi demontate sau larg deschise, făcându-se astfel legătura dintre terasă și salon.  La subsolul cafenelei erau amenajate săli de biliard și pentru diferite jocuri de cărți, o popicărie și două rezerve mai spațioase.  

Zilnic, la Lloyd, publicul putea asculta concerte de calitate, iar la diverse ocazii se organizau mese festive și recepții. Clienții fideli aveau mesele lor obisnuite, în funcție de profesia și ocupația fiecăruia. Puteau consuma chiar și pe credit.  Clientela cuprindea în special oameni din crema societății: scriitori, jurnaliști, actori, artiști plastici sau muzicieni, politicieni, oameni de afaceri, dar și comercianți “la negru”.

Printre cele mai celebre personalități care i-au trecut pragul se numără reporterul și scriitorul Egon Erwin Kisch și mareșalul Mackensen. Patronii care s-au succedat la administratia localului – Rónai János, Kemény Béla, Mayer Zsigmond – au reușit să mențină standardul ridicat al calității serviciilor – mai explică cercetătorii de la MNaB. Însă, pe timpul comunismului, localul a trecut prin perioade de decădere și reînviere.

În decursul anilor, restaurantul a fost reconstruit și reamenajat în repetate rânduri, iar astăzi mai păstrează din aranjamentul inițial porțiuni de lambriuri, câteva oglinzi, vitralii parțial distruse, doi-trei pereți desparțitori și candelabrele. Culorile predominante sunt auriul și verdele de China, care creează o atmosferă plăcută și selectă. A purtat pe rând numele de “Timișoara”, „23 August”, “Ana Lugojana”, “Bulevard”, iar cafeneaua se chema într-o vreme “Café Wien”. Astăzi, localul poarta denumirea inițială, “Lloyd”, pe care și-a reluat-o în anul 2000.

Comentarii

comentarii