Acasă Eveniment Locomotiva unui tren care transporta cereale a luat foc în Caraş-Severin. Circulaţia...

Locomotiva unui tren care transporta cereale a luat foc în Caraş-Severin. Circulaţia feroviară este întreruptă

370
DISTRIBUIȚI

Un incendiu a izbucnit, joi, la locomotiva unui tren marfar care circula pe ruta Constanţa – Timişoara Nord şi care transportă cereale. Focul a pornit în apropiere de Domaşnea, judeţul Caraş-Severin. Circulaţia feroviară este întreruptă.

“Detaşamentul de Pompieri Caransebeş intervine de urgenţă cu două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, la un incendiu care a cuprins o locomotivă, pe raza localităţii Domaşnea, la intrare sub pasarelă. Nu se înregistrează victime”, transmite ISU Caraş-Severin.

Trenul marfar are în compunere o locomotivă (împingător) şi vagoanele în care transporta cereale. Acesta circula pe ruta Constanţa – Timişoara Nord.

Potrivit ISU Caraş-Severin, incendiul este localizat şi nu există pericol de propagare al acestuia. Locomotiva a fost distrusă de incendiu, dar următoarele 3 vagoane de lângă locomotivă sunt goale, fără marfă.

Circulaţia feroviară este întreruptă pe magistrala 900, în zona staţiei Luncaviţa (judeţul Caraş-Severin).

Comentarii

comentarii