Acasă Actualitate Loteria vizelor începe pe 2 octombrie

Loteria vizelor începe pe 2 octombrie

DISTRIBUIȚI

Programul anual Diversity Visa (DV) pune la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc cerinţele simple dar stricte de calificare, vize de reşedinţă permanentă în Statele Unite.
Înregistrările pentru programul DV 2011 trebuie transmise electronic începând cu vineri 2 octombrie 2009 şi se încheie luni 30 noiembrie 2011.  Înregistrarea începe şi se încheie la ora 19:00, ora României. Solicitanţii pot accesa formularul electronic la adresa www.dvlottery.state.gov numai în perioada de înregistrare. Solicitanţii sunt încurajaţi să nu aştepte ultima săptămână a perioadei de înregistrare pentru a aplica. Cererea foarte mare poate conduce la întârzieri. Nici o înregistrare nu va fi acceptată după orele 19:00, ora României în ziua de 30 noiembrie 2009.
Cerinţele de calificare presupun ca solicitantul îndeplinească atât condiţia originii, adică să fie născut într-o ţară care participă la program, cât şi criteriul educaţional: să fie absolvent de liceu, cu diploma de bacalaureat sau în ultimii cinci ani să fi lucrat cel puţin doi ani într-o meserie care se afla în zona de lucru patru a Departamentului Muncii al SUA. Baza de date folosita pentru determinarea parametrilor de calificare a meseriei este O*Net Online: www.onetcenter.org
 Solicitanţii de vize DV sunt selecţionaţi printr-o tragere la sorţi aleatorie, făcută de un computer.  Vizele sunt distribuite pe şase regiuni geografice, cu un număr mai mare de vize acordat regiunilor cu o rată de imigrare mai redusă. Nu se acordă vize ţărilor care în ultimii cinci ani au trimis mai mult de 50.000 de imigranţi către SUA.  România se află şi în acest an printre ţările participante la program. 
Înainte de a trimite o înregistrare la programul DV-2011, aplicanţii sunt rugaţi să consulte instrucţiunile detaliate ale programului care se gasesc pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite: www.bucharest.usembassy.gov precum şi pe pagina de internet a Departamentului de Stat: http://travel.state.gov
Aplicanţii vor fi selecţionaţi aleatoriu de un calculator, din toate formularele de înregistrare care se califică. Cei selecţionaţi vor fi înştiinţaţi prin poştă în perioada mai – iulie 2010 şi vor primi instrucţiuni ulterioare, inclusiv informaţii asupra taxelor legate de imigrarea în Statele Unite. Persoanele neselecţionate NU VOR PRIMI nici o înştiinţare.

Comentarii

comentarii