Acasă Actualitate Lucrări în ritm susținut la drumul de legătură DN 69 – A1,...

Lucrări în ritm susținut la drumul de legătură DN 69 – A1, chiar și pe ger

DISTRIBUIȚI

În ciuda temperaturilor scăzute, 150 de muncitori au continuat lucrările la drumul de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1, în zona localității Pișchia, județul Timiș. Activitatea pe șantier s-a desfășurat inclusiv la temperaturi de -4 până la -5 grade Celsius dimineața și -1 până la -3 grade pe timpul zilei, iar proiectul a ajuns la un stadiu de execuție de 43%.

Printre lucrările realizate în această perioadă se numără:
🔹 Amenajarea bazinelor de retenție pentru protecția mediului
🔹 Lucrări la terasamente, precum așternerea stratului de balast, montarea de geogrilă și dale la podețe
🔹 Consolidarea terasamentului cu lianți hidraulici
🔹 Construirea podurilor și pasajelor, unde s-au efectuat operațiuni de montare a aparatelor de reazem, armare, cofrare și betonare a elevațiilor
🔹 Lucrări la viitoarele noduri rutiere, care vor face legătura cu autostrada A1 și DN 69

Șantierul avansează într-un ritm constant, iar lucrările vor continua în funcție de condițiile meteorologice, pentru finalizarea rapidă a infrastructurii ce va îmbunătăți conexiunile rutiere din zonă.

Comentarii

comentarii