Acasă Administraţie Lucrările de dezinsecție din Timișoara, amânate pe săptămâna viitoare, din cauza ploilor

Lucrările de dezinsecție din Timișoara, amânate pe săptămâna viitoare, din cauza ploilor

DISTRIBUIȚI

Lucrările de dezinsecție programate inițial de municipalitatea timișoreană pentru această săptămână au fost amânate pentru săptămâna viitoare, mai exact începând din această duminică, 21 iunie, până pe 30 iunie.

Produsele care vor fi folosite de firma Coral Impex, cea cu care Primăria a încheiat contractul pentru servicii de dezinsecție aeriană și terestră, sunt Cymina Plus, având substanţa activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, și Vectobac WG, având substanţa activă Bacillus thrugiensis, pentru combaterea larvelor.

Tratamentele aeriene se aplică dimineața, între orele 5 – 9,30, și seara, de la orele 17 la 21, iar tratamentele terestre, pe timpul nopții, atunci când circulația este redusă și insectele sunt active.

Și de această dată, municipalitatea atrage atenția apicultorilor: „Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timișoara și SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Menționăm că substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății”.

Și ceilalți cetățeni trebuie, totuși, să fie atenți. Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, aceștia trebuie să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.

Dacă vremea nu va permite, reprezentanții Primăriei transmit că se are în vedere o nouă prelungire: „În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită”.

Comentarii

comentarii