Acasă Sănătate Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj

DISTRIBUIȚI

spital lugojModernizarea Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj continuă cu reabilitarea Secției de obstetrică-ginecologie. Lucrarea, în valoare de 1.335.000 de lei, va fi realizată în două etape. În acest an, din suma de 500.000 de lei alocată de Ministerul Sănătății va fi reabilitată Maternitatea, iar anul viitor conducerea spitalului intenționează să reabiliteze și Ginecologia, dacă ministerul va aloca diferența de 835.000 de lei. La Maternitate, lucrările au demarat deja, urmând să se finalizeze până la sfârșitul lunii octombrie. “S-a făcut compartimentarea, pentru a putea fi dată o formă secţiei, ceea ce implică oficiul, o cameră de asistente, o magazie de material moale şi sală de tratament. În ceea ce priveşte saloanele, vom avea trei cu câte trei paturi şi un salon mare, cu o capacitate de patru paturi, ce va avea şi propriul grup sanitar, iar la neonatologie vor fi două saloanele cu câte trei paturi. De asemenea, toate saloanele vor avea schimbată tâmplăria, va fi modernizat sistemul de încălzire, vor fi dotate cu senzori de fum, aer condiţionat în tavan, ca şi în cazul Compartimentului de Primiri Urgenţe şi, nu în ultimul rând, oxigen tras în fiecare salon”, au anunțat reprezentanții spitalului lugojean. Totodată, va fi reabilitat și compartimentul sterilizare, a cărei modernizare va fi făcută în aşa fel încât să se respecte circuitele medicale ale spitalului şi să se ridice calitatea serviciilor generate de acest compartiment. Lucrările de reabilitare, în valoare de circa 200.000 de lei, vizează izolarea pereților și recompartimentarea, astfel încât materialul murdar să ajungă într-o cameră de prespălare, apoi în camera de sterilizare şi, la final, într-o cameră de material steril. În această lună, spitalul lugojean a mai investit 20.000 de lei pentru amplasarea, în curtea instituției, a unor panori de informare și ghidare a pacienților spre secțiile şi pavilioanele din cadrul unităţii spitaliceşti.

Comentarii

comentarii