Acasă Administraţie Lucrările la drumul judeţean de legătură cu punctul de trecere a frontierei...

Lucrările la drumul judeţean de legătură cu punctul de trecere a frontierei de la Foeni sunt în termen

DISTRIBUIȚI

Punctul de frontieră de la Foeni va beneficia de o legăură mai bună cu drumul naţional 59, deci cu Timişoara. În acest moment se desfăşoară acolo lucrări de reabilitare a drumului judeţean de 20 de kilmetri, care asigură legătura dintre cele două puncte. Numai bine, atunci când traficul va fi redeschis se va face conexiunea cu Serbia mult mai uşor.

„Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni. Asta am solicitat constructorului astăzi, într-o vizită pe șantier. Se lucrează la sectorul de drum de 20 de kilometri care, odată finalizat, va facilita accesul către DN59 și, mai departe, spre punctul de trecere a fontierei de la Foeni. O șosea cu o platformă de 8 metri, din care 6 metri lățime are parte carosabilă și 2 metri acostamentele”, conform lui Călin Dobra, şeful CJ Timiş, administratorul drumului.

El cere seriozitate maximă din partea constructorului, pentru o cheltuire eficientă a celor 20 de milioane de lei, fonduri europene.

„Am inspectat șantierul, tocmai datorită importanței acestui tronson și pentru că am vrut să mă asigur că totul este în grafic. Îmi doresc în continuare o mobilizare maximă și seriozitate din partea firmei care execută lucrările, ca să putem încheia cât mai rapid această investiție de peste 20 de milioane de lei, bani europeni”, a mai menţionat Dobra.

Comentarii

comentarii