Organizaţia din Lugoj a Partidului Democrat Liberal a fost reprezentată de un grup format din 35 de persoane la mitingul de protest împotriva actualei guvernări, eveniment care a avut loc, sâmbătă, la Cluj. Delegaţia lugojeană i-a avut în frunte pe Daniel Miculeac, preşedintele PDL Lugoj, şi pe Ştefan Blidariu, liderul consilierilor PDL din Consiliul Local Lugoj.
Mitingul de protest de la Cluj s-a desfăşurat sun genericul „Guvernul Ponta – marea minciună naţională” şi a reunit, conform declaraţiilor organizatorilor, 25.000 de persoane, membri şi simpatizanţi PDL, care au purtat pancarte cu mesaje precum: „PSD – taxe şi minciuni”, „Guvernul Pontaxa”, „PSD, cel mai mincinos guvern”, „Nu ştiţi să guvernaţi, e bine să plecaţi”, „Jos USL, Guvern de mafioţi”. Prezent la eveniment, preşedintele PDL Vasile Blaga a atacat Guvernul pentru măsurile fiscale luate, susținând că împovărează populația, că a pierdut locuri de muncă, dar și acele măsuri bune pe care le reușise PDL-ul când s-a aflat la putere. De criticile liderului PDL nu a scăpat nici PNL-ul, despre care Blaga a spus că degeaba se consideră partid de opoziție la București, dacă în județe are sute de oameni în funcții, în administrație. La mitingul de la Cluj au mai participat Andreea Paul, Monica Macovei, Teodor Stolojan, dar și candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale, Cătălin Predoiu, și candidați PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai.