Acasă Actualitate Lugojul, sufocat de gunoaie! Un consilier local a sesizat Garda de Mediu

Lugojul, sufocat de gunoaie! Un consilier local a sesizat Garda de Mediu

DISTRIBUIȚI

Consilierul lugojean Fedor Mașniță a anunțat că, în urma reclamațiilor primite de la cetățeni, a sesizat Garda de Mediu, privind situația salubrizării în municipiul Lugoj. „În calitate de consilier local și în urma reclamațiilor zilnice ale cetățenilor din Lugoj, am făcut o sesizare la Garda de Mediu pentru situația dezastruoasă în care se afla municipiul Lugoj, referitor la colectarea deșeurilor menajere, a deșeurilor reciclabile sau a celor reziduale!”, a anunțat Fedor Mașniță. În sesizarea făcută, consilierul lugojean reclamă faptul că, în municipiu, colectarea deșeurilor de către noul operator de salubritate, Retim Ecologic Service SA, estte deficitară, dar și că nu sunt respectate prevederile contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciilor de colectare-transport a deșeurilor, semnat de Retim, și prevederile din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare al localităților.

„Sunt peste 40 de puncte conflictuale în care colectarea deșeurilor este necorespunzătoare. Sunt mărturie reclamațiile zilnice ale populației. Consider că nu se respectă prevederile din contract și prevederile din Legea nr. 101/2006, privind serviciul de salubrizare a localităților. De asemenea, în municipiul Lugoj, sunt peste 30 de zone clandestine, în care se depozitează diferite categorii de deșeuri. Zonele unde se identifică aceste situații sunt cartierul ITL, cartierul Herendești-Bocșei, zona limitrofă căii ferate care traversează orașul, zona podului CFR, în cartierul Cotu Mic, malurile râului Timiș, spre Tapia, în capătul străzii Casian Munteanu, malurile Cernabora. Aici, în aplicarea Legii nr. 101/2006, art. 26, alin. 3, responsabilitatea este a autorităților publice locale”, menționează consilierul lugojean în sesizarea adresată Gărzii de Mediu.

Comentarii

comentarii