Acasă Actualitate Lumina de la Timișoara – primul oraş din Europa iluminat public cu...

Lumina de la Timișoara – primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate

DISTRIBUIȚI

În 12 noiembrie 1884, Timişoara devenea primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate.

Au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile urbei, în lungime de 59 de kilometri, lămpile incandescente având filamentul de cărbune. Centrala electrică a fost folosită până în 1887 exclusiv pentru iluminat public, pentru ca după aceea să fie folosită şi pentru a furniza energie electrică particularilor.

Acesta a fost realizat în doi ani de Anglo Austrian Brush Electrical Company, societate cu sediul la Viena.

Pe timp de noapte, până şi cele mai înguste străduţe au devenit puncte luminoase pe harta oraşului, datorită lămpilor incandescente cu filamentul din cărbune, sporind protecţia dar şi confortul celor care se plimbau prin urbea de pe Bega la ore târzii.

Iată cum întâmpina presa vremii inaugurarea acestui eveniment: „Lumina lămpii electrice este puternică şi întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci şi o îndulceşte oarecum“. („Luminătorul“, nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884), mai scrie sursa citată.

Centrala electrică a fost folosită până în 1887 exclusiv pentru iluminat public, pentru ca după aceea să fie folosită şi pentru a furniza energie electrică particularilor.

Au urmat oraşele Caransebeş (1887), Craiova şi Sibiu (1896), Brăila şi Arad (1897).

Comentarii

comentarii