Acasă Cultura Luna Culturii, la UVVG Arad

Luna Culturii, la UVVG Arad

DISTRIBUIȚI

De mai bine de 10 ani, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în intervalul 15 ianuarie (ziua de naștere a marelui om de cultură Mihai Eminescu) și 10 februarie (ziua în care a trecut spre cele sfinte Vasile Goldiș, remarcabil om politic, dascăl prin vocație, jurnalist…) sărbătorește Luna Culturii la UVVG.

La inițiativa rectorului fondator al Universității prof. univ. dr. Aurel Ardelean, instituția noastră a prelungit sărbătoarea culturii naționale de la Ziua Culturii Naționale – decretată prin lege – la Luna Culturii Naționale, având în vedere că în acest interval avem de sărbătorit și comemorat personalități și evenimente definitorii pentru spațiul nostru spiritual: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Goldiș și alții.

Luni, 15 ianuarie 2024, în Aula Magna „Ștefan Cicio-Pop” a Universității, personalități de marcă ale Aradului, cadre didactice ale universității, teologi, cadre didactice din învățământul preuniversitar, studenți, elevi au luat parte la o dezbatere pusă sub genericul: „Mihai Eminescu, poezia și proza religioasă”.

A fost o reușită colaborare între generații: oameni de cultură cu o vastă experiență (Corneliu Artimon, Horea Truță, Marius Grec), care s-au întâlnit pe tărâmul ideilor  cu generația tânără, în special elevi de la Colegiul Național „Sabin Drăgoi” sau Colegiul particular „Vasile Goldiș”.

Expoziția de icoane din Aula Magna, realizate de maestrul Corneliu Victor Artimon, a fost prezentată de cunoscutul om de cultură arădean, Horea Truță, care a făcut și o incursiune în vizitele pe care Eminescu le-a făcut în Arad.

Influența lui Mihai Eminescu asupra lui Vasile Goldiș a fost prezentată într-un volum publicat în urmă cu un sfert de veac, intitulat „Doi ardeleni despre Mihai Eminescu: Vasile Goldiș și Elie Miron Cristea”, Ed. Viața arădeană, 1999. De altfel Vasile Goldiș este considerat pe bună dreptate unul dintre primii exegeți ai operei eminesciene.

Elevii au recitat poezii și au intonat cântece din cultura noastră, evenimentul încheindu-se cu un fragment publicat de Vasile Goldiș în ziarul ”Românul”, anul I, din 1911: „După ce, fiind în viață, a iubit fără să fie iubit, după ce a admirat fără să fie de-ajuns admirat, azi toți îl iubesc, toți îl admiră, sub raza rece și nepăsătoare a ochiului nemuritor ce nu mai poate iubi, ce nu mai poate admira”.

 

Video https://www.facebook.com/uvvgarad/videos/1046557196561612/

 

Comentarii

comentarii