Acasă Actualitate Luni, 118 noi cazuri de COVID-19 în Timiș, deși au fost doar...

Luni, 118 noi cazuri de COVID-19 în Timiș, deși au fost doar 845 de teste. Timișoara, tot mai aproape de restricții suplimentare

DISTRIBUIȚI

Conform rapoartelor de luni ale autorităților județe și naționale, în Timiș au apărut 118 noi cazuri de COVID-19, deși au fost făcute doar 845 de teste în ultimele 24 de ore. Drept urmare, ratele de infectare continuă să crească, astfel că tot mai multe comune și orașe se aleg cu restricții suplimentare. Nici Timișoara nu este departe, cu o rată de 1,92, pragul pentru intrarea pe anexa 4 a CJSU Timiș fiind de 2. Cu o zi în urmă, aceeași rată în municipiul de pe Bega era de 1,74.

Aceleași rapoarte sugerează, de asemenea, că spitalele dedicate COVID-19 primesc tot mai mulți pacienți. Luni, sunt 204 persoane internate, 28 fiind la ATI. Și numărul de decese atribuite infecției cu noul coronavirus continuă să crească. Cu încă unul înregistrat în ultimele 24 de ore, totalul ajunge la 1.331.

Pe localități, noile cazuri au apărut astfel: Timişoara – 49, Giroc – 8, Moşniţa Nouă – 7, Dumbrăviţa – 5, Giarmata – 4, Dudeştii Noi – 3, Lugoj – 3, Becicherecu Mic – 2, Buziaş – 2, Cenei – 2, Dumbrava – 2, Giulvăz – 2, Jebel – 2, Jimbolia – 2, Lenauheim – 2, Pădureni – 2, Recaş – 2, Sacoşu Turcesc – 2, Uivar – 2, Variaş – 2, Bethausen – 1, Bucovăţ – 1, Curtea – 1, Făget – 1, Ghiroda – 1, Parţa – 1, Peciu Nou – 1, Săcălaz – 1, Sânandrei – 1, Sânmihaiu Român – 1, Satchinez – 1, Ştiuca – 1, Tormac – 1.

În Timiș, șapte UAT-uri deja au trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori: Bucovăţ-7.27; Giulvăz-5.20; Secaş-5.13; Denta-4.97; Şag-3.80; Darova-3.49; Maşloc-3.26. Altele 14 au rate între 2 și 3: Giroc-2.97; Oraş Buziaş-2.57; Criciova-2.47; Ciacova-2.45; Dumbrăviţa-2.42; Pădureni-2.42; Ghilad-2.37; Topolovăţu Mare-2.28; Dumbrava-2.18; Sânandrei-2.16; Becicherecu Mic-2.09; Moşniţa Nouă-2.05; Giarmata-2.03; Ghiroda-2.01. Toate aceste orașe și comune sunt pe anexele CJSU.

La nivel național, tot luni, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 1.849 de noi cazuri de COVID-19 și 46 de decese asociate infecției cu SARS-CoV-2. Per total, în România, de la începutul pandemiei, 1.122.653 de persoane au fost depistate cu coronavirus, 1.065.989 au fost declarate vindecate, însă 35.036 au decedat.

Comentarii

comentarii