Acasă Actualitate Lupta cu ambrozia continuă la Timișoara. O parte dintre proprietarii de terenuri...

Lupta cu ambrozia continuă la Timișoara. O parte dintre proprietarii de terenuri amendați anul trecut au cosit iarba și buruienile în 2018

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara atrag atenția că necosirea buruienilor este un factor determinant al apariției plantelor alergene, Poliția Locală înregistrând tot mai multe sesizări pe linia existenței terenurilor neîngrijite, motiv pentru care sancțiunile aplicate proprietarilor care nu iau măsuri de cosire sunt maxime.

Au fost verificate un număr de 160 de terenuri, ai căror proprietari au fost sancționați anul trecut din cauza faptului că nu au fost luate măsuri de cosire și igienizare a locațiilor. Demn de menționat este faptul că din cele 160 de terenuri, în cazul a 100 dintre acestea proprietarii s-au conformat și le-au cosit anul acesta fără să mai fie nevoie de intervenția polițiștilor locali, iar în cazul a 54 de proprietari au fost aplicate sancțiuni în valoare de 76.500 lei, restul fiind în lucru.

Persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul împrejmuirilor acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 1500 și 2500 lei. Pe lângă sancțiuni, cei care nu își întrețin terenurile riscă să fie supuși supraimpozitării, conform HCL 266/2016 modificată și completată.

 

 

Comentarii

comentarii