Acasă Actualitate Lupta cu cancerele de colon, prostată, gastric, col uterin și diabetul, ridicată...

Lupta cu cancerele de colon, prostată, gastric, col uterin și diabetul, ridicată la nivele superioare, în Timișoara

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 22 februarie, Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a organizat conferința de închidere a proiectului MEDICARE „Infrastructură Medicală pentru Dezvoltarea de Servicii Chirurgicale de Excelență în Zona Transfrontalieră”  finanțat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Astfel, a fost eficientizată lupta sistemului medical din Timișoara cu pandemia silențioasă numită cancer.

Prof.dr. Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeș, a explicat că  proiectul a fost foarte complex și necesar pentru sistemul medical din Timiș.

“Una din aspectele foarte importante ale acestui proiect a fost alinierea în lupta cu pandemia silențioasă care se numește cancer. Alături de proiectele de screening de cancer de sân coordonate de Ministerul Sănătății, proiectul aduce screening de cancer de col uterin, cancer gastric, cancer de prostată și cancer de cancer de colon. Astfel, ne aliniem în acest trend de a depista cancerul într-o fază cât mai incipientă și a-l trata cu succes”, a declarat prof. Oancea.

Rectorul UMFT, prof. Octavian Mazilu, a subliniat faptul că proiectul a fost extrem de complex, în scopul dezvoltării infrastructurii medicale chirurgicale a centrului de training de chirurgie laparoscopică, care se găsește în apropierea Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș. Acesta este un centru unde studenții, rezidenții și medicii specialiști au beneficiat de cursuri de formare profesională, de treninguri extrem de necesare , atât în ceea ce înseamnă microchirurgia laparoscopică, dar și alte proceduri pe care ei le au deprins. Cursurile au fost nu numai naționale, ci și internaționale. Acest centru este cunoscut la nivel european. Din 2020, a devenit departament de cercetare în chirurgia experimentală.

“Am avut indicatori clinici foarte ambițioși de screening populațional, care au vizat în special persoane din mediul rural și mediul defavorizat. Astfel, s-au făcut anumite hărți, privind incidența anumitor boli cu care județul se confruntă: anumite cancere și diabet. Au fost și cursurile pentru medici și asistenți medicali, dar și video conferințe de conștientizare a anumitor patologii”, a spus rectorul Octavian Mazilu.

În luna iulie 2019, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a demarat în parteneriat cu Spitalul „Sf. Luka” din Smederevo, Serbia, implementarea unui proiect transfrontalier de dezvoltare a infrastructurii de instruire chirurgicală, disponibilă medicilor rezidenți, specialiști, cât și studenților la medicină, prin intermediul Centrului de Training și Chirurgie Experimentală Pius Brînzeu.

Proiectul, cu un buget total de 1.173.194,62 euro, a beneficiat de sprijin financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene în valoare de 997.215,42 Euro, prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.Fondurile disponibile prin proiect pentru partenerul român au fost utilizate pentru extinderea cu un nivel a clădirii Centrului de Training și Chirurgie Experimentală Pius Brînzeu, ce reprezintă un centru de excelență al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara în pregătirea chirurgicală la nivel european a medicilor din zona trasfrontalieră și nu numai. Au fost organizate cursuri de pregătire pe specialități pentru un număr de peste 200 de medici și 40 de asistente. Extinderea spațiului în cadrul clădirii va duce la creșterea numărului de medici specialiști care se vor pregăti în continuare pentru a oferi servicii medicale de înaltă calitate.Proiectul a oferit investigații gratuite de screening pentru cancerul de prostată, cancerul de col uterin și diabet zaharat unui număr de peste 6.000 de pacienți din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, cu preponderență pacienților din mediul rural și pacienților dezavantajați (pacienți cu salariu sub cel minim pe economie sau cei care nu au acces la sistemul sanitar – peste 4.000 de pacienți). S-a efectuat un screening online pentru cancerul gastric și cancerul de colon la un număr de peste 5.000 de pacienți din cele 3 județe mai sus amintite, dar și în districtele de graniță din Serbia. Infrastructura medicală creată în Spitalul „Sf. Luka”  din Smederevo, Serbia, a deservit pacienții din regiunea transfrontalieră, prin servicii de diagnostic și intervenții chirurgicale laparoscopice și artroscopice (peste 140 de artroscopii), realizate cu echipamente ultramoderne și personal calificat după cele mai înalte standarde în domeniu.

Comentarii

comentarii