Acasă Sport Luptătorul Alexandru Solovei, de la CS Heracle Timiș, a devenit campion mondial

Luptătorul Alexandru Solovei, de la CS Heracle Timiș, a devenit campion mondial

DISTRIBUIȚI

Alexandru Solovei, sportiv de la CS Heracle din comuna Ghiroda Timiș, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Lupte pentru cadeţi.

În finala categoriei 71 de kilograme (stilul greco-romane) a competiţiei ce s-a desfăşurat la Budapesta, acesta l-a învins pe iranianul Alireza Morad Abdevali cu scorul de 2-1. În semifinale, Alexandru Solovei, reprezentând Republica Moldova, l-a depăşit pe bulgarul Dimitar Stoyanov Rachev (7-0), în sferturi a trecut de kazahul Islam Yevloyev (3-1), iar în optimi a înregistrat o victorie împotriva luptătorului estonian Georg Kristerson (4-0).

El cucerise în luna iunie titlul de campion european, tot la categoria 71 de kilograme. La mondialul din Ungaria, CS Heracle a mai fost reprezentat de Vasile Zabica, Mihai Guţu, Maxim Sarmanov (incluşi în lotul naţional de cadeţi al Republicii Moldova) şi Iulian Lungu (component al lotului similar al României).
La Budapesta au mai fost prezenţi antrenorul Roman Zgardan şi preşedintele clubului, Damian Raileanu.

 

Comentarii

comentarii