Acasă Actualitate Magazin social pentru refugiații ucraineni, la Timișoara

Magazin social pentru refugiații ucraineni, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

„Noi, anul trecut, am ales să deschidem această întreprindere socială, pentru că INTERSECT este o întreprindere socială – cu obiectivul de a ne aduce contribuția la reducerea risipei alimentare și facilitarea accesului la hrană pentru persoane în dificultate. Pe parcurs ce lucram la această idee, mi-a scris Angi (de la DASTM – n.r.) că ar vrea să vorbim și să îmi prezinte ideea, ea știind de această dorință a noastră de a deschide un spațiu în care să preluăm produse cu termen scurt de expirare, în baza legii de risipă alimentară, și de unde persoanele în nevoi să vină să le achiziționeze la prețuri foarte mici. Aceasta era ideea noastră. Din discuția cu Angi am înțeles nevoia acestui spațiu pentru comunitatea ucraineană și atunci ne-am actualizat planurile noastre și am decis să începem activitatea, dedicând-o pentru început comunității ucrainene. Sperăm ca această situație (războiul – n.r.) să se termine cât mai repede și ca apoi acest spațiu să se deschidă persoanelor în dificultate din comunitatea noastră. Aceasta este povestea”, a declarat Mihaela Vețan, președinta Asociației INTERSECT.

Oana Petrescu, de la Fundația Comunitară Timișoara, grant manager al acestui proiect a continuat: „Programul se numește OXFAM. Practic, oferim finanțări pentru trei asociații din Timișoara care derulează activități care vin în sprijinul comunității de refugiați care este în orașul nostru. Sperăm ca oamenii care chiar au nevoie să folosească ce se pune la dispoziție pentru ei”.

Angela Ciupa Rad, de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a adăugat: „La începutul lunii martie, DASTM, împreună cu primăria, organizații din comunitate și voluntari, a început activitatea centrul de suport Timișoara pentru Ucraina. Am văzut acolo, oamenii veneau dintr-o situație de război, cu economii sau fără economii. Bineînțeles că aveau nevoie de haine, de încălțăminte, majoritatea erau oameni cu copii. Erau oameni care voiau să doneze bani sau să ajute cu produse. Ne-am gândit că este nevoie de un astfel de loc. Noi aveam un spațiu destul de mic și prin rețeaua de la nivel local ne-am gândit cine ar putea să facă asta. Cum a spus și Mihaela, știam că are de gând să lanseze o astfel de idee, de magazin. Am zis haideți să vedem dacă putem să combinăm ideile astea. Fundația Comunitară tocmai accesa o finanțare pentru organizațiile locale și – uite așa! – ne-am întâlnit toate forțele astea la un loc. După patru luni a devenit realitate ideea noastră”.

La magazinul de pe Calea Dorobanților au fost angajați ucraineni. Una dintre acestea, Jane, care vorbește și engleza a detaliat: „În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru această oportunitate, e foarte bună pentru comunitatea ucraineană. Așteptam acest magazin și, într-un final, îl avem. Sergios, Svetlana și Victoria contribuie și cu inima la acesta. Îi ajută și alții să aleagă câte ceva și, mulțumită lor, astăzi putem să avem acest moment. Pentru mine, personal, ce este și mai important în această săptămână nu este doar faptul că putem să luăm câte ceva, ci că aici ucrainenii pot aduce câte ceva și să facă schimburi. De exemplu, o femeie ucraineană a adus cărți pentru copii. Avem destule cărți în ucraineană, șe putem împrumuta, citi și apoi aduce înapoi. Am reușit să transferăm și un minivan în Ucraina. Este foarte important să continuăm să ajutăm Ucraina, există o grămadă de nevoi acolo. Este foarte impresionant că oameni din comunitatea locală din Timișoara au venit și ne-au întrebat de ce avem nevoie: biciclete, materiale de construcție pentru refacerea clădirilor distruse. Vorbim de un lucru mult mai important decât satisfacerea unor nevoi de bază. Mulțumim încă o dată”.

În ceea ce privește magazinul, acest va fi deschis publicului de luni până joi, de la 12 – 8 , vinerea având acțiuni organizatorice. Toate produsele vin de la persoane juridice și fizice din comunitatea locală. Momentan, cei care doresc să ajute trebuie să aștepte apeluri specifice lansate de asociație, spațiul de depozitare fiind destul de mic.

Tot INTERSECT urmează să organizeze și alte evenimente dedicate comunității refugiaților ucraineni: excursii cu copii și adulți, în perioada următoare, și trei evenimente culinare cu bucătărese din țara vecină, în august, în colaborare cu Bistro Reciproc. Totuși, cum INTERSECT nu se ocupă neapărat de refugiați, există și alte inițiative ale asociațiilor și ONG-urilor, printre care Fundația Județeană pentru Tineret,  LOGS, Fundația Comunitară sau SCOP. Chiar și DASTM pregătește lansarea platformei „Ukrainians in Timișoara”, unde refugiații pot afla toate serviciile, acțiunile și evenimentele care îi privesc.

Comentarii

comentarii