Acasă Actualitate Mai are puterea să iubească

Mai are puterea să iubească

DISTRIBUIȚI

Chiar dacă nu mai are picioare
Viaţa Andreei Cazacu a luat o turnură tragică, în urmă cu 5 ani, când şi-a pierdut ambele picioare şi o mână, în urma unui cumplit accident de tren. Cu toate acestea, nimic nu a oprit-o pe tânără să îşi dea bacalaureatul, să se înscrie la facultate şi să trăiască o frumoasă poveste de dragoste. Tragicul accident s-a întâmplat în 2005, când Andreea era elevă în clasa a XII-a, la un liceu din Timişoara. Tânăra făcea naveta între oraşul de pe Bega şi comuna natală, Giarmata. Într-o după masă, pe când se întorcea de la şcoală, Andreea stătea pe peron, aşteptând trenul, iar în momentul în care acesta s-a apropiat de ea, i-a agăţat ghiozdanul şi a tras-o după el, lăsând-o fără picioare şi fără mâna dreaptă.  S-a trezit a treia zi după accident, la spital. Vestea cumplită a primit-o de la chirurgul care a operat-o. Cu ajutorul familiei şi al prietenilor, Andreea a reuşit să treacă peste acele clipe groaznice. Şi-a trăit viaţa în continuare, a dat examenul de bacalaureat odată cu restul colegilor ei, dictând subiectele unui professor. După ce a intrat la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, în urmă cu trei ani, s-a angajat ca secretară. În prezent este contabil primar la o firmă din Giarmata. Andreea a luptat să ducă o viaţă normală, să fie la fel cum era înainte de accident.

Viaţa ei s-a schimbat în totalitate în momentul în care l-a cunoscut pe Radu, iubitul ei. Cei doi tineri s-au cunoscut pe internet, în urmă cu şase luni. Au urmat zile întregi petrecute în faţa calculatorului, discuţii interminabile, în care cei doi tineri încercau să îşi găsească punctele comune. Andreea şi Radu par doi îndrăgostiţi obişnuiţi, care trăiesc împreună o frumoasă poveste de iubire. Această poveste, însă, este altfel, tocmai pentru că ea este altfel. Însă acest lucru nu l-a împiedicat pe Radu să se îndrăgostească de ea. Deşi a ştiut din prima clipă că e ţintuită într-un scaun cu rotile. Cei doi îndrăgostiţi vor să îşi celebreze iubirea şi în faţa lui Dumnezeu, vor să se căsătorească. Radu vrea ca împreună cu Andreea să ducă o viaţă normală. Tânăra are nevoie de 85.000 de euro pentru protezele care ar putea-o ajuta să devină un om normal. Visul ei este să păşească pe picioarele proprii în faţa altarului, în ziua nunţii, la braţul celui pe care îl iubeşte. O puteţi ajuta pe Andreea donând bani în contul:
RO18INGB0000999901925261 titularul contului este Andreea Florentina Cazacu.

Comentarii

comentarii