Acasă Eveniment Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în...

Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, săltată de mascați, în Vama Nădlac, chiar din autocarul cu care a sosit în țară

DISTRIBUIȚI

Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, a ajuns în ţară şi este audiată la Serviciul Omoruri din Capitală. Femeia a fost săltată de mascați, în Vama Nădlac, chiar din autocarul cu care a sosit în țară.

Femeia susţine că vinovat este concubinul său După ce cadavrul a fost identificat, femeia a fost reperată în Spania, unde a fost deja audiată, negând orice implicare în moartea fiicei sale. 

”Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată”, a declarat femeia la sosirea în ţară.

Ea a susţinut că este nevinovată şi că nu are nicio legătură cu moartea copilei.

Întrebată dacă crede că persoana care i-a făcut ceva răi fetiţei este concubinul său, femeia a răspuns afirmativ.

Ea a relatat că ultima oară când a fost la muncă, bărbatul  a rămas singur cu fetiţa spunând că o duce acasă, însă bagajele copilului au rămas în locuinţă.

Cercetările în acest caz sunt desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.

Cadavrul fetei a fost găsit, sâmbătă, într-o locuinţă din Sectorul 4.

”La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Naţional de Criminialistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din mun. Bucureşti, sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, a anunţat marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fata de 12 ani şi mama sa fuseseră date dispărute în urmă cu mai mult timp, iar cu câteva zile înainte de descoperirea cadavrului informaţia referitoare la dispariţia lor fusese distribiuită şi pe reţelele sociale. Fostul soţ al femeii, care este tatăl fetei, a anunţat că nu mai poate lua legătura cu ele.

”Urgent! Dispărute în zona Sector 4! Dacă le vedeţi va rog contactaţi-mă”, este mesajul postat pe reţelele de socializare, alături de fotografiile celor două.

Bărbatul cu care locuia femeia, considerat principalul suspect, este de negăsit. 

Comentarii

comentarii