Acasă Actualitate Mamele din Timiş îşi vor putea vaccina gratuit micuţii împotriva inamicului nevăzut:...

Mamele din Timiş îşi vor putea vaccina gratuit micuţii împotriva inamicului nevăzut: pneumococul

DISTRIBUIȚI

vaccinVeşti bune pentru mamele din Timiş care nu au bani să cumpere vaccinul pneumococic. Ministerul Sănătăţii a decis ca toţi micuţii să fie imunizaţi gratuit cu vaccinul pneumococic, prin Programul Naţional de Imunizare, până la sfârşitul acestui an.

Ministerul Sănătăţii şi Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie au încheiat, joi, 23 mai, Protocolul de colaborare, care vizează acţiuni comune pentru drepturile copiilor români de a fi vaccinaţi pneumococic. “Din nefericire, în România doar 2% dintre părinţi îşi permit să-şi vaccineze copiii împotriva acestui inamic nevăzut, pneumococul. Vom reuşi cât mai rapid să oferim gratuit copiilor noştri acest vaccin”, a declarat Andreea Marin, preşedinte al Fundaţiei „Pretuieşte Viaţa“ şi ambasadorul campaniei CNP 2013. “Acest protocol pe care l-am semnat astăzi are ţinte precise, care reglementează drepturile şi obligaţiile asumate atât de autorităţi, cât şi de societatea civilă pentru o vaccinare reală, Nu voi obosi să repet că, a preveni este mult mai important şi mai ieftin decât să tratezi”, a spus Eugen Nicolăescu,  ministrul Sănătăţii. Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie va începe o campanie profesionistă de informare a părinţilor cu privire la beneficiile acestei vaccinări.

Comentarii

comentarii