Acasă Actualitate Mănăstirea Călugăra din Caraș Severin – veche de aproape 200 de ani...

Mănăstirea Călugăra din Caraș Severin – veche de aproape 200 de ani – își sărbătorește hramul

DISTRIBUIȚI

Mănăstirea Călugăra, aflată în vecinătatea oraşului Oraviţa, din județul Caraș Severin, este recunoscută ca veche vatră sihăstrească. Pe locul unde astăzi se înalţă biserica mănăstirii, se găsea o peşteră unde, la jumătatea secolului al XIX-lea, au fost descoperite osemintele bine mirositoare ale unui pustnic, câteva obiecte bisericeşti, dar şi o icoană a Maicii Domnului, pictată, se pare, în Sfântul Munte Athos.

Această descoperire a convins localnicii să ridice o mănăstire în acel loc, care a fost sfinţită cu mare fast de episcopul Emilian Kengelat al Vârşeţului în ziua de 1 octombrie 1861. Atât icoana descoperită acolo, cât şi izvorul din curtea mănăstirii, au fost considerate aducătoare de vindecare sufletească şi trupească, mulţime de credincioşi, din ţară, dar şi din străinătate, venind an de an la praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.

La Mănăstirea Călugăra, va fi zi de hram vineri, 1 octombrie.

Sărbătoarea va debuta încă din ajun cu slujba Privegherii și Sfânta Liturghie. În ziua hramului de la ora 2:00 se va citi Psaltirea, la 7:00 se va oficia Sfințirea Apei și la 8:00 Taina Sfântului Maslu. În continuare se va citi Acatistul „Acoperământului Maicii Domnului”, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii.

La sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, două din așezămintele monahale din Episcopia Caransebeșului, mănăstirile Brebu și Călugăra, își vor sărbători hramul. Preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului va merge în acest an să ia parte la bucuria duhovnicească a obștii monahale și a credincioșilor mănăstirii Brebu.

Părintele episcop va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în altarul de vară al mănăstirii, iar răspunsurile liturgice vor fi date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Mănăstirea Brebu a luat ființă în anul 1997 din inițiativa administrației locale a comunei Brebu, precum și a credincioșilor din această comună, care au donat terenul numit „Valea Popii”, necesar construirii unei așezări monahale. Biserica a fost construită între anii 1997-1998, iar așezământul monahal Brebu a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000, la propunerea chiriarhului locului. Sfântul locaș a fost înfrumusețat și consolidat între anii 2006 – 2011 prin osteneala monahiei Magdalena Ghindăș, stareța mănăstirii dimpreună cu obștea monahală.

 

 

 

Comentarii

comentarii