Acasă Eveniment Manifestările de Mica Unire au fost privite la Timişoara de la fereastră

Manifestările de Mica Unire au fost privite la Timişoara de la fereastră

DISTRIBUIȚI

FOTO

Ploaie deasă şi puţini spectatori la manifestările ce au marcat ziua de 24 ianuarie la Timişoara

Ziua de 24 ianuarie a fost marcată la Timişoara la fel ca în fiecare an. Nimic deosebit. Aceleași depuneri de coroane în aceleași locuri. Două. Strada Eugeniu de Savoya, acolo pe unde a trecut Alexandru Ioan Cuza – Hotel Trompeta – şi în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş la bustul lui Cuza.

Au fost câţiva oameni şi oficialităţi. Cei care nu aveau treabă cu evenimentul, oameni care au venit să participe pur şi simplu la eveniment, erau doar trecătorii. Aproape nimeni, în afară de un grup de copii de la Şcoala nr. 19 – Avram Iancu, nu a venit la aceste manifestări. Au fost mai mulţi privitori la geam. În Piaţa Unirii, în locul unde se depuneau coroane, la geamurile clădirilor din jur era mai mare înmchesuială ca şi la… locul faptei. O bătrînică privea şi aplauda de la un balcon, în timp ce un grup de tineri privea de la o fereastră. Nici la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ziua Micii Uniri nu a scăpat de privitorii de la fereastră. Şi în clădirea poliţiei oamenii priveau ceremonia de depunere de coroane de la geam. Din păcate au văzut aceleaşi lucruri. Lucruri care trebuie făcute musai, dar nu ar fi rău dacă ar mai fi şi ceva… supliment…

 

Replay

E ziua Micii Uniri. Nici măcar aia Mare. S-a unit Ţara Românescă cu Moldova, iar Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al celor două principate. Din 1859 până acum au trecut ani, dar se pare că o marcare mai pregnantă a zilei nu se face. Sora ei mai mare, Marea Unire, a avut parte în 1 Decembrie şi de o defilare a armatei în Timişoara, oricum un alt unghi de abordare, acolo s-au mai mişcat lucrurile. La Mica Unire însă lucrurile au rămas la fel, învechite şi închistate. Poate singurul element de modernitate a fost la sediul poliţiei judeţene, unde un aparat de aer condiţionat îi stătea lui Cuza în spatele capului, de ziceai că domnitorul făcea reclamă la astfel de aparate. Un element de modernitate de care cu bucurie Cuza s-ar fi lipsit… Oamenii stau la geam şi se uită. În rest, oficialităţi, preoţi şi militari în ploaie. O ploaie măruntă care te face să nu te gândeşti la Mica Unire. Din păcate, nu asta i-a ţinut pe oameni în casă. Acolo au stat şi anul trecut… Sau la geam…

{vsig}galerie/ziua unirii{/vsig}

Comentarii

comentarii