Acasă Actualitate Maraton de vaccinare la Timișoara, la sfârșit de aprilie, la CRAFT

Maraton de vaccinare la Timișoara, la sfârșit de aprilie, la CRAFT

396
DISTRIBUIȚI

În trei zile, Primăria Municipiului Timișoara, Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” și Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara își propun să vaccineze până la10.000 de persoane împotriva COVID-19. Concret, între 23 și 25 aprilie, la sala polivalentă a Centrului Regional de Afaceri Timișoara se va desfășura, sub sloganul „Pune umărul pentru Timișoara. Vaccinează-te!”, un „maraton de vaccinare”.

În cele trei zile, vor fi rezervate 10.000 doze de vaccin Pfizer, pentru până la 30 de fluxuri de vaccinare. „Sute de voluntari medici și asistenți de la toate spitalele timișorene și studenți mediciniști, societatea civilă și întreaga administrație publică locală își unesc forțele într-o inițiativă comunitară fără precedent, cu un scop unic: victoria prin vaccinare a Timișoarei, în fața pandemiei”, transmit reprezentanții primăriei.

Deși în comunicatul remis vineri nu se menționează acest lucru, pe 23 – 25 aprilie, la CRAFT, se va administra doar prima doză de vaccin Pfizer. La trei săptămâni distanță, între 14 și 16 mai, se va desfășura o campanie asemănătoare, însă pentru administrarea rapelului, cel mai probabil la Sala Olimpia, adică chiar vizavi de CRAFT. Joi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș aprobase schimbarea temporară a funcțiunii celor două clădiri pentru perioadele respective.

„Ca medici în secții de Terapie Intensivă, suntem ca niște medici de front, ne zbatem zilnic să salvăm cât mai multe vieți. Dar acum, față de anul trecut pe vremea asta, avem puterea de a ieși împreună din pandemie, prin vaccinare. Vaccinarea e gratuită, e eficientă, e sigură și îi îndemn cu toată căldura pe toți timișorenii care încă nu s-au vaccinat să se înscrie de îndată pe platforma RoVaccinare și să vină la Maratonul Vaccinării“, a declarat dr. Dorel Săndesc, șeful Clinicii ATI din cadrul Spitalului Județean și președintele Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”.

„Salutăm gestul de solidaritate al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, care a pus la dispoziție gratuit complexul CRAFT, cu toate facilitățile, asigurând astfel o locație excepțională pentru desfășurarea Maratonului Vaccinării”, a adăugat Săndesc.

„Timișoara are șansa să fie primul oraș liber de Covid-19 dacă ne vaccinăm toți. Dacă știu ceva, e că timișorenii sunt solidari la greu, de aceea îi chem pe toți timișorenii să pună umărul pentru orașul lor, pentru școli redeschise, pentru viața sportivă și culturală a orașului, pentru afacerile locale, pentru normalitatea de care ne e dor tuturor. Acum, la Maratonul Vaccinării, e momentul să ne demonstrăm dragostea pentru ai noștri și pentru Timișoara. Acum e momentul pentru victoria unei comunități unite în fața virusului”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Accesul la vaccinare este gratuit, pe bază de programare. Oricine se poate programa online, pe platforma RoVaccinare (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro), sau telefonic, la call center-ul național (021.414.44.25) sau la call center-ul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara (0356.406.517).

Organizatori:

Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara

Parteneri:

Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timişoara

Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara

Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara

Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș

Instituția Prefectului Timiș

Consiliul Județean Timiș

Comentarii

comentarii