Acasă Actualitate Mare eveniment! Primăria Timișoara se laudă că Poliția Locală a depistat… o...

Mare eveniment! Primăria Timișoara se laudă că Poliția Locală a depistat… o groapă de gunoi

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a stabilit pentru miercuri, 9 martie, o acțiune pe teren cu jurnaliștii. Nu s-a specificat locul unde are loc „ieșirea” decât cu puțin timp înainte. Marele anunț era că… Poliția Locală depistase o groapă de gunoi improvizată în zona Ovidiu Balea. Au fost prezenți la fața locului, pe lângă primarul Dominic Fritz, și noul șef al polițiștilor locali, Attila Hajdu, dar și city-managerul Matei Creiveanu.

Se pare că o firmă aducea aici deșeurile de construcții pe care le ridica de pe diferite șantiere din municipiu. Terenul este, de altfel, proprietatea administratorului firmei. Polițiștii locali presupun că această firmă a făcut ilegal sute de mii de lei, oferind servicii la un preț mult mai mic decât societățile autorizate. Fiind descoperită la fața locului și utilaje, se presupune că proprietarul urma să îngroape deșeurile în groapa deja săpată.

„În urma unei sesizări primite în data de 7 martie, în care ni se aducea la cunoștință că în zona asta se depozitează deșeuri, am desfășurat controale ieri (8 martie – n.r.), în care colegii de la Serviciul Protecția Mediului au găsit cantități impresionante de deșeuri, atât din construcții, cât și menajere sau asimilabile. Din primele verificări am reușit să identificăm pe unul dintre constructorii care se scăpa de deșeuri predându-le unei firme neautorizate. În cursul zilei de astăzi a fost și sancționat constructorul cu 40.000 de lei”, a declarat Attila Hajdu, directorul Poliției Locale Timișoara.

Cât despre firma care prelua deșeurile, a spus tot acesta, reprezentanții ei au fost invitați la sediu. Aici, au primit două amenzi, una de 7.000 de lei pentru preluarea și procesarea fără autorizație de mediu a deșeurilor din construcții, respectiv alta de 4.000 de lei pentru depozitarea acestora. În plus, urmează să îi fie acordat și un „termen rezonabil” pentru a preda toate deșeurile unui operator autorizat.

Primarul Dominic Fritz, la rândul său, „Nu este singura în Timișoara, dar este o practică care trebuie să se oprească. Le transmit tuturor care emit aceste ilegalități că s-a terminat cu aceste lucruri. Ne vom folosi de toate pârghiile de care dispunem, dar fac și un apel la Garda de Mediu: să ia în serios atribuțiilor lor și să nu mai permită ca astfel de lucruri să se întâmple în Timișoara. Ca să fie foarte clar: oricine are deșeuri are o obligație să predea aceste deșeuri unei firme autorizate. Nu ajunge să suni pe OLX și să vină cineva și să aducă aceste deșeuri fără trasabilitate. Orice firmă care preia aceste deșeuri trebuie să aibă o autorizație, să arate că are unde să depună aceste deșeuri”.

În aceeași zi, pe lângă vizita la groapa de gunoi improvizată, de la ora 10.15, primăria programase și o vizită pe șantierul noului campus al Liceului „Nikolaus Lenau”. Interesant este că, în ultimele săptămâni, de când a fost numit prefect, Mihai Ritivoiu stabilise ca în fiecare zi de miercuri să aibă loc o conferință de presă, de obicei de la ora 12.00. Noul prefect spune că nu se simte amenințat, dar că acest lucru ar demonstra că „are lucruri importante de spus”, din moment ce au fost destul de mulți jurnaliști prezenți la conferința sa. Ar mai fi de remarcat că, la dezbaterea de joi pe tema noii organigrame nu au fost prezenți nici primarul, nici viceprimarii și nici city-managerul.

Comentarii

comentarii