Acasă Actualitate Mare veste. Fritz anunță că… se vor spăla și străzile din Timișoara

Mare veste. Fritz anunță că… se vor spăla și străzile din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara ne anunță, miercuri, 23 martie, că a început programul de spălare a străzilor în cadrul campaniei de salubrizare, coordonată de primărie, prin serviciile specializate „Lucrările diminuează cantitatea de praf de pe carosabil și, implicit, din aer”, țin aceștia să menționeze.

„Așa cum am spus, încă de la aprobarea bugetului local pe anul acesta, investim mai mult în curățenia orașului. Sunt mai multe măsuri pe care le derulăm concomitent: intensificarea programului de salubrizare stradală cu echipe de la Penitenciar, controale la șantierele din oraș pentru a stopa împrăștierea noroiului de pe roțile mașinilor în tot orașul, depistarea și eliminarea gropilor clandestine de gunoi și amendarea celor care nu respectă legislația în domeniu. În curând, vom amplasa 500 de coșuri noi de gunoi în oraș. După ce vreme de mai bine de o lună, echipele mixte de la firma de salubrizare și de la Penitenciar au ras tone de noroi de pe străzi, astăzi, am trecut la următoarea etapă, cea de spălare mecanizată a străzilor”, a precizat primarul Dominic Fritz.

Marți, 22 martie, s-au făcut probe, iar de miercuri se desfășoară și primele lucrări de spălare mecanizată cu utilajele din dotarea Brantner pe 41 de artere importante din Timișoara. Ulterior, și datorită timpului favorabil, programul de spălare urmează să fie organizat pe diverse zone. Străzile pe care se intervine sunt străzi cu două benzi pe sens, majoritatea dintre ele fără locuri de parcare adiacente carosabilului. Aici s-ar fi intervenit deja cu lucrări prealabile necesare: curățarea marginii carosabilului și rigolelor prin răzuirea stratului de praf întărit și măturat mecanizat.

Străzile care sunt spălate pe parcursul zilei de miercuri sunt: Martirilor, Dr. Iosif Bulbuca, Cl. Buziașului (Stan Vidrighin), Bd. Sudului, Bd. Liviu Rebreanu, Calea Șagului, Bd. 16 Decembrie 1989, Bd. Vasile Pârvan, Str. Cluj, Str. Arieș, F.C. Ripensia, Martir Surorile Caceu, Bd. Mihai Viteazul, Bd. General I.Dragalina,  Spl. Tudor Vladimirescu, Bd. Michelangelo, Str. 20 Decembrie, I.C.Brătianu, Gh. Dima, Paris, Oituz, Bd. Regele Ferdinand I, Bd. Republicii, Str. Sf. Ioan, Hector, Bd. Take Ionescu, Str. Popa Șapcă, Bd. Antenei, Calea Sever Bocu, Str. Divizia 9 Cavalerie, Aristide Demetriade, Gh. Adam, Amurgului, Calea Aradului, Al. I. Cuza, Str. Gh. Lazăr, Calea Circumvalațiunii, Torontalului, Str. Miresei și Martin Luther.

„Intervențiile următoare vor avea loc pe străzi de dimensiuni mai reduse. Pentru această etapă,  responsabilii Brantner și ai Poliției Locale se coordonează, începând de astăzi, pentru organizarea și eliberarea locurilor de parcare pe tronsoanele și în intervalele orare în care vor avea loc acțiunile de curățare și spălare a străzilor. Sprijinul dumneavoastră este foarte important. Urmăriți graficele de lucrări următoare. Aceste vor fi comunicate în timp util pe www.primariatm.ro”, mai transmit reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii