În Marea Sâmbătă, dinaintea Paștelui, prăznuim îngroparea trupească a mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea lui la iad, prin care neamul omenesc este chemat din stricăciune și mutat spre viață veșnică.
“Constatăm cu tristețe că, astăzi, sâmbăta din Săptămâna Patimilor este privită ca o „pauză” între doliul zilei de vineri și bucuria sfântă din duminica Paștilor. O percepție cu totul greșită. Ea contrazice legătura primordială dintre cele două zile. Ziua de sâmbătă este veriga indispensabilă ce face legătura între moartea și învierea lui Hristos”, atenționează doxologia.ro.
În cadrul sfintei slujbe din Sâmbătă Mare, se citesc cele 15 Paremii, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profețite venirea Mântuitorului, nașterea, viața, pătimirile, răstignirea și moartea Sa pe Cruce.
Referindu-se la semnificaţia Sfintei şi Marii Sâmbete în lucrarea Foame şi sete după Dumnezeu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune:
„Sfânta şi Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta şi Marea Vineri, Paște al Crucii, de ziua Învierii sau Paştele Domnului. (…) Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă ne arată, de asemenea, înţelesul mântuitor al Patimilor şi morţii Domnului nostru Iisus Hristos: „Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, şi cu Învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie” (În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Vecernia unită cu Liturghia Sf. Vasile cel Mare, Stihiră Stihoavnei, Triod, ed. cit. p. 670)”.
Cele 15 Paremii care se citesc în timpul Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă se referă direct sau simbolic la taina Paştelui (3, 5, 6 şi 10), la taina Învierii (4, 7, 8, 12 şi 15), precum şi la taina Botezului (4, 6, 14 şi 15).
“Referinţele la taina Botezului sunt expresia faptului că, odinioară, în noaptea de Sâmbăta Mare spre Duminica Învierii se botezau adulţii.
Patriarhul a explicat că Sfânta şi Marea Sâmbătă, deşi este odihnă pentru Trupul Domnului, această odihnă nu este totalmente nelucrare, ci este odihnă activă pentru că pe când Hristos se afla în iad El a prefăcut, cum spunem în cântările noastre, cu moartea Sa omorârea şi cu îngroparea Sa a transformat stricăciunea. De aceea, El a lucrat asupra Trupului Său încât Trupul Lui a devenit nemuritor. Moartea lui Hristos este despărţirea sufletului de trup, dar nu este despărţirea trupului de dumnezeire şi nici despărţirea sufletului său de dumnezeire. Cu alte cuvinte, şi şederea în mormânt şi coborârea la iad ale Mântuitorului sunt dătătoare de viaţă. Transformă moartea în biruinţă asupra morţii şi transformă coborârea la iad în biruinţă asupra iadului. Aici avem marea taină a Sâmbetei Mari. Prohodul din seara aceasta, atât de îndrăgit de credincioşii noştri, este o capodoperă teologică şi poetică”, mai explică Patriarhul Daniel.
ÎPSS Ioan a concluzionat:
“Învierea a fost un fapt istoric, marcat în timp. Credința în Înviere comprimă timpul și veșnicia și face un prezent veșnic, adică Iisus Hristos a rămas cu noi, nu ne-a lăsat singuri în lume: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Mântuitorul transcende timpul și aduce veșnicia lângă noi.
Hristos trăiește într-o lume fără timp, în care dorește să ne ducă și pe noi, și vrea să ne treacă din timp în veșnicie. Acolo, în veșnicie, timpul va fi o amintire de neuitat pentru omul născut pe pământ și legănat de timp”.
