Acasă Actualitate Maria – mama episcopului Lucian al Caransebeșului – a trecut la cele...

Maria – mama episcopului Lucian al Caransebeșului – a trecut la cele veșnice. Programul ceremoniilor religioase

DISTRIBUIȚI

Mama Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a trecut la cele veşnice în ziua Adormirii Maicii Domnului. Ea a plecat acolo unde şi-a adunat şi comoara împreună cu soţul ei, în ceruri.

Spunem aceasta, pentru că poate puţini sunt cei care ştiu că după ce fiul lor, actualul Episcop al Caransebeşului, Lucian Mic, a fost stareţ la Mănăstirea “Izvorul lui Miron” de la Româneşti, bătrânii părinţi şi-au vândut întreaga avere şi au dat-o mănăstirii pentru reînvierea vieţii monahale a sfântului lăcaş ortodox.

Poate şi din acest motiv, dar şi pentru aleasa educaţie primită şi comportarea creştinească fără reproş, Episcopul Caransebeşului, Lucian Mic, a fost şi a rămas o figură respectată şi iubită în rândul Bisericii Ortodoxe Bănăţene.

“Cu întristare creştinească, Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului anunţă trecerea la cele veşnice a credincioasei Maria Mic, vrednica mamă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Adormita în Domnul, Maria după părinţi, Mărcuş, s-a născut la data de 23 octombrie 1931, în localitatea Pâncota din judeţul Arad din părinţii dreptmăritori Ioan şi Marta, care au îndrumat-o încă din copilărie în iubirea de Dumnezeu, de Biserică şi de aproapele.

În anul 1951 s-a căsătorit cu Teodor Mic, din localitatea Galşa, comuna Şiria, locuind în Pâncota până în anul 1961, după care au locuit în municipiul Arad. Căsătoria lor a fost binecuvântată prin naşterea fiicei Mariana în anul 1952. Atât în comunitatea din Pâncota, dar şi în comunitatea din Arad, au frecventat în mod constant Biserica, fiind credincioşi apropiaţi de viaţa liturgică a parohiilor din Pâncota şi Arad-Gai, dar mai ales frecventând cu regularitate mănăstirile „Sf. Simion Stâlpnicul” – Arad-Gai şi Hodoş-Bodrog.

În mod cu totul providenţial, în anul 1970 în familia Mic s-a născut băiatul Lucian Florin, împlinindu-se astfel bucuria familiei. Şi după naşterea fiului, din dragoste faţă de Dumnezeu, a respectat cu fidelitate tradiţia Bisericii, postind toate posturile de peste an, de multe ori cu rigoare monahală. Acest fel de raportare au apropiat-o de vetrele monahale din Arad, de la Mănăstirea Gai, iar mai apoi de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. Un moment de bucurie în familia sa a fost naşterea nepotului Valentin în anul 1979 din partea fiicei Mariana şi a ginerelui Florin.

S-a bucurat nespus de alegerea fiului care a urmat viaţa monahală. Acest fapt a creat o legătură deosebită între adormita în Domnul şi fiul său. Astfel, l-a însoţit cu rugăciunea şi osteneala maternă, atât la mănăstirea Hodoş-Bodrog, dar mai ales la mănăstirea „Izvorul Miron” Româneşti. La ctitoria patriarhului Miron Cristea, unde fiul său fusese numit stareţ în anul 1995, dimpreună cu soţul său Teodor şi-a depus întreaga agoniseală pentru reconstruirea ansamblului monahal. Îmbolnăvirea soţului, în anul 1997, a determinat-o să se mute la mănăstirea Româneşti, unde a vegheat la căpătâiul său, până în luna aprilie 1998, când a trecut la Domnul. Această grea încercare a îndemnat-o să îşi însoţească fiul, continuându-şi viaţa în obştea monahală la mănăstirea care i-a devenit casă primitoare. Alegerea fiului său ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei în anul 2000 şi episcop al Caransebeşului în anul 2006 i-au adus multă mângâiere şi bucurie sufletească. Dragostea deplină faţă de fiul său şi implicit faţă de misiunea sa, a determinat-o în anul 2008 să îl însoţească la Caransebeş, unde i-a stat alături până în ultima clipă a vieţii. A iubit nespus rugăciunea şi viaţa liturgică a Bisericii, participând, chiar şi în momente de şubrezire trupească la cultul divin public, rugându-se deopotrivă neîncetat şi în intimitatea locuinţei sale.

Ultimii ani ai vieţii au încercat-o duhovniceşte, atât prin trecerea prematură la Domnul a nepotului Valentin în anul 2015, dar şi prin agravarea stării de sănătate în anul 2018, care în ultima perioadă nu i-a mai permis să cerceteze Biserica. Cu toate acestea s-a rugat neîncetat, asumându-şi cu demnitate crucea pe patul de suferinţă, până când şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea sa.

Dumnezeu să o ierte şi să odihnească sufletul ei în lumina, pacea şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Programul ceremoniilor religioase de înmormântare este următorul: VINERI, 16 AUGUST 2019, CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN CARANSEBEŞ. Ora 19.00 – Slujba de Priveghi. SÂMBĂTĂ, 17 AUGUST 2019: CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN CARANSEBEŞ, ora 9.00 – Sf. Liturghie; ora 19.00 – Slujba de Priveghi. DUMINICĂ, 18 AUGUST 2019, CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN CARANSEBEŞ: ora 9.00 – Sf. Liturghie; ora 13.00 – Slujba înmormântării; ora 17. 00 – Înhumarea în cimitirul Mănăstirii „Izvorul Miron” Româneşti, judeţul Timiş”, arată Episcopia Caransebeşului.

Născut într-o familie atât de evlavioasă, Prea Sfinţitul Părinte Lucian Mic a urmat şcoala generală din Arad, apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal “Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În anul 1992 a sus?inut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, secţia Pastorală, din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1996, după care a urmat cursurile doctorale.

În 1991 a fost tuns în rasoforie. În anul 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama Mănăstirii Hodoş Bodrog, unde rămâne până în anul 1994, când a fost transferat de către arhiepiscopul Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, pe post de preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. În anul 1995 a fost numit stareţ al Mănăstirii “Izvorul Miron” Româneşti de către mitropolitul Corneanu. În anul 1998 a fost tuns în monahism cu numele Lucian la Mănăstirea “Izvorul Miron” Româneşti. În septembrie 2000, la propunerea mitropolitului Corneanu, a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei cu titlul “Lugojanul”, iar în octombrie 2000 a fost hirotonit întru arhiereu, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Odată cu eliberarea scaunului episcopal de la Caransebeş, prin alegere în funcţia de arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului a episcopului Laurenţiu Streza, în 8 februarie 2006 a fost ales episcop al Caransebeşului la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu, iar în 26 februarie a fost instalat ca episcop al Caransebeşului în catedrala „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş.

Comentarii

comentarii