Acasă Actualitate Marian Vasile reactivează consiliul economic consultativ al Timişoarei

Marian Vasile reactivează consiliul economic consultativ al Timişoarei

DISTRIBUIȚI

marian vasile

Consiliul economic consultativ al Timişoarei va fi reactivat. Marian Vasile, consilierul personal al primarului Timişoarei Nicolae Robu, liderul grupului de consilieri judeţeni PNL, vrea să reactiveze acest organism, care să vină cu iniţiative în ceea ce priveşte proiectele urbei de pe Bega.

„Eu am cerut domnului primar şi am primit aprobarea pentru a reînfiinţa consiliul consultativ economic, din care să facă parte actorii economici, cluburile de afaceri, clusterele, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, dar şi alţii, cum ar fi CCIAT, Bursa de Mărfuri, băncile etc. Acest consilu va activa într-un cadru general, pe orice subiect legat de mediul economic al municipiului”, spune Marian Vasile. Consiliul ecconomic se va întâlni cu regularitate, iar una dintre sarcini va fi şi implicarea membrilor acestui organism în elaborarea planului integrat de dezvoltare a polului de creştere Timişoara. Acest consiliu economic consultativ a funcţionat acum 5-6 ani. De atunci însă nu s-a mai preocupat nimeni de reactivarea lui, un lucru absolut necesar într-un oraş de cinci stele aflat în plină dezvoltare.

 

Comentarii

comentarii