Acasă Actualitate Marilen Pirtea cere ca toți elevii din Timișoara să se întoarcă la...

Marilen Pirtea cere ca toți elevii din Timișoara să se întoarcă la școală, încă din această săptămână, după ce rata a scăzut sub 1

534
DISTRIBUIȚI

Marilen Pirtea, deputat PNL Timiș și rector al Universității de Vest din Timișoara, cere ca elevii din orașul de pe Bega, la fel ca în cazul oricăror alte localități cu rate la zi sub un caz la mia de locuitori, să se întoarcă imediat la școală. La Timișoara, vineri, când CJSU Timiș a votat scenariile de desfășurare a cursurilor pentru această săptămână, rata era de 1,06 cazuri la mia de locuitori. Sâmbătă, aceasta a scăzut la 0,96, iar duminică, chiar la 0,86.

Conform actualului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, comitetele județene stabilesc încadrarea unităților în cele două scenarii în fiecare vineri, în funcție de rata de infectare din localitate: scenariul 1 la rate de sub 1 caz la mia de locuitori; scenariul 2 la rate peste acest prag. Dacă în scenariul 1, toți elevii merg fizici la cursuri, în scenariul 2 acest lucru este valabil doar pentru preșcolari, elevii din ciclul primar, cei din clase terminale și cei din școli speciale.

„În discuțiile din aceste zile, pe care le-am avut cu domnul Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, am pledat pentru schimbarea rapidă a scenariului de prezență la școală, chiar a doua zi după înregistrarea valorii de sub 1 la mie. Se știe foarte bine că, la Timișoara, incidența cazurilor de infectări a fost vineri de peste 1 la mie, urmând ca să se continue încă o săptămână activitățile școlare online, conform cu actuala prevedere a Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, chiar dacă incidența a scăzut sâmbătă și duminică sub 1 la mie”, declară Marilen Gabriel Pirtea.

Acesta subliniază că ar fi oportună întoarcerea elevilor la cursuri față în față, chiar din a doua zi după intrarea „pe verde” a localității. În această ordine de idei, chiar ministrul Sorin Cîmpeanu i-ar fi dat asigurări deputatului că va fi schimbat ordinul. Acum, Pirtea speră ca acest lucru să întâmple cât mai repede.

„Am convenit, alături de domnul ministru Sorin Cîmpeanu, că în situația în care o comunitate intră în etapa favorabilă a scenariului verde, cu o incidență a cazurilor de infectări cu noul Coronavirus de sub 1 la mie, să se aducă o ajustare Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății, în sensul de a intra în vigoare formatul de organizare a activităților didactice față în față chiar a doua zi după constatarea oficială a coborârii incidenței la sub 1 la mie. Sperăm ca modificarea Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății să intervină cât mai prompt, pentru reluarea grabnică a activităților normale în școlile din Timișoara, dar și din celelalte comunități aflate în situații similare”, conchide deputatul liberal de Timiș.

Ministrul Sorin Cîmpeanu, spunea, într-o postare pe Facebook, că noua variantă a ordinului ar putea fi semnată chiar luni. „Prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB și DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU. Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la școala. Insistam în continuare pe respectarea riguroasă a măsurilor de protecție sanitară în interiorul școlilor”, transmitea Cîmpeanu duminică seară.

Comentarii

comentarii