Acasă Actualitate Marilen Pirtea: Timişoara 2021, şansă pentru dezvoltarea infrastructurii economice a regiunii

Marilen Pirtea: Timişoara 2021, şansă pentru dezvoltarea infrastructurii economice a regiunii

DISTRIBUIȚI

Timişoara aşteaptă anul 2021 cu porţile deschise nu doar pentru evenimente culturale, cât şi ca ocazie cu care poate aduce aici oameni de marcă, mulţi potenţiali investitori, mari evenimente, care presupun o participare foarte numeroasă, iar oraşul nu are spaţii expoziţionale şi nicio sală de conferinţe de mari capacităţi.

Deputatul PNL Marilen Pirtea atrage atenţia, într-un material „Soluţii practice pentru intrarea în circuitul european al operatorilor de expoziţii şi congrese”:

„Una dintre principalele mize ale anului 2021, când Timişoara va juca un rol de primă vizibilitate în plan european, fiind Capitală Europeană a Culturii, o reprezintă componenta comercială şi de afaceri. Aşa cum întregul oraş va avea în 2021 conexiuni culturale directe şi semnificative cu întreaga Europă, este esenţial să dezvoltăm şi alte dimensiuni ale comunităţii locale şi zonale, care să dea mai multă valoare şi atractivitate afacerilor, industriei şi serviciilor din Timişoara şi din judeţ.

Deşi este cel mai important pol de dezvoltare din Banat şi din zona de vest a României, Timişoara nu deţine o infrastructură expoziţională şi pentru congrese, pe măsura dezvoltării sale şi standardelor de azi. Centrul Regional de Afaceri, administrat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, nu are capacitate semnificativă pentru evenimente majore din categoria expoziţiilor, târgurilor şi congreselor.

Aradul deţine un complex expoziţional ceva mai mare decât Timişoara, Expo Arad, cu peste 4.000 mp de spaţiu expoziţional interior şi 20.000 mp de spaţiu exterior, cu facilităţi şi parcare.

Spre comparaţie, Mese Munchen pune la dispoziţia operatorilor de servicii expo şi de conferinţe 180.000 mp de spaţii interioare şi 400.000 mp de spaţii exterioare.

Oportunitatea anului cultural 2021 ne obligă să ne mobilizăm energia şi resursele publice pentru a dezvolta oraşul şi zona în cât mai multe domenii, pivotând  proiecte semnificative în jurul acestui prestigios titlu. Pentru segmentul specific al calendarului expoziţional din 2021, Timişoara, Timişul şi zona de vest nu sunt încă pregătite nici printr-o infrastructură modernă şi nici nu deţin resursele manageriale şi experienţa internaţională necesare.

Punctul de start pentru dezvoltarea Timişoarei în această direcţie nu poate să însemne decât identificarea unui partener de talie internaţională în managementul expoziţional, care să fie pregătit şi motivat să intre într-o colaborare cu autoritatea locală şi judeţeană, pentru a iniţia un calendar anual de evenimente, care să intre în reţeaua europeană de profil.

Astfel, soluţia de viitor este cooperarea internaţională. Autorităţile locale, Primăria, alături de Consiliul Judeţean, dispunând de bogate relaţii de cooperare internaţională, pot agrea o agendă de acţiuni comune pentru a iniţia relaţii de parteneriat şi a stabili în timp util un acord major cu un operator semnificativ din domeniul managementului expoziţional şi de evenimente, mai ales pe baza relaţiilor de cooperare cu oraşele înfrăţite ale Timişoarei (aşa cum este şi cazul oraşului Graz), sau din zonele partenere ale judeţului Timiş (cum este cazul zonei Munchen).

În acest fel se vor putea proiecta soluţii de finanţare şi dezvoltare a infrastructurii expoziţionale şi de congrese de mare capacitate, inclusiv prin fonduri de la UE.

Solicităm autorităţilor locale şi judeţene să adopte un plan comun pentru dezvoltarea sectorului expo şi de conferinţe în Timişoara, cu orizont 2021. În plus, considerăm că parlamentarii de Timiş, indiferent de culoarea politică, trebuie să-şi concentreze eforturile în a susţine prin instrumentele de care dispun proiectul de realizare a unei infrastructuri expoziţionale în judeţ”, spune Marilen Gabriel Pirtea, deputat PNL de Timiş, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Comentarii

comentarii