Acasă Politica Marius Popovici: „În democraţie, în economia de piaţă socială, implicarea fiecărei...

Marius Popovici: „În democraţie, în economia de piaţă socială, implicarea fiecărei persoane trebuie să fie maximă”

DISTRIBUIȚI

Marius Popovici, vicepreşedinte PNŢCD, consideră că ajutorul acordat de Germania zonei euro este unul din solidaritate europeană şi un ajutor acordat ei însăşi. „Un lider politic responsabil nu se gândeşte la alegeri anticipate în perioadă de criză. Această declaraţie a preşedintelui Partidului Social-Democrat German – SPD – m-a surprins plăcut, când am auzit, zilele trecute, vorbind despre sprijinul pe care trebuie să îl acorde un lider politic responsabil din opoziţie guvernului german, implicat în momentul de faţă, cu toată intensitatea, în relansarea economică a Germaniei, dar şi a Uniunii Europene. A doua declaraţie a domnului Sigmar Gabriel, conform căreia Germania a profitat cel mai mult de introducerea euro şi de Uniunea Europeană, aceasta promovând după sine exporturi puternice, preţuri avantajoase şi comparabile, mărirea productivităţii, creşterea exporturilor şi, în final, creşterea economică pe ansamblu a Germaniei. A afirmat acest lucru în contextul în care diferiţi analişti politici şi economici germani afirmă că toată povara zonei euro o duce doar Germania. În continuare, implicit Germania, din solidaritate europeană, consideră sprijinirea zonei euro ca un ajutor pe care şi-l acordă ei însăşi”, e de părere Marius Popovici.

„1.500 de firme germane în zonă – societăţi care confirmă încrederea partenerului german în România”

Marius Popovici îl va invita pe Sigmar Gabriel în Timişoara. „Ultimele săptămâni, în acest context economic, au dovedit discernământul populaţiei din Europa, care doreşte reglementări mai severe în domeniul bancar-financiar, dar şi faptul că în democraţie, în economia de piaţă socială, implicarea fiecărei persoane trebuie să fie maximă. Cu ajutorul prietenilor şi partenerilor germani, voi încerca invitarea domnului Sigmar Gabriel, în perioada următoare, la Timişoara, având în vedere cele peste 1.500 de firme germane din zonă, societăţi care confirmă încrederea partenerului german în România”, a spus Marius Popovici.
 

Comentarii

comentarii