Acasă Actualitate Marșul pentru viață 2021, în Luna pentru viață, în Caraș Severin

Marșul pentru viață 2021, în Luna pentru viață, în Caraș Severin

380
DISTRIBUIȚI

Marșul pentru viață 2021 „Uniți pentru viață”, ediția a XI-a națională, va avea loc online, sâmbătă 27 martie, iar în perioada 1-31 martie 2021, se va desfășura Luna pentru viață cu aceeași temă.

Manifestarea va cuprinde activități pro-viață organizate la nivel local în cât mai multe domenii: educație, cultură, artă, implicare socială etc. Majoritatea acestor activități se vor desfășura online, iar acolo unde legislația permite se vor organiza și activități în format fizic, cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare la data respectivă.

Se speră că un număr cât mai mare de instituții și organizații locale vor desfășura activități în Luna pentru viață, compensând astfel faptul că Marșul pentru viață nu se poate organiza în mod fizic.

Asociațiile România pentru viață și Studenți pentru viață vor organiza mai multe activități în Luna pentru viață. Printre acestea se numără și concursurile „Românii au talent pro-viață 2021”. Întregul calendar al evenimentelor organizate de cele două asociații va fi publicat în 22 februarie.

Uniți pentru viață

Tema din acest an reprezintă o chemare adresată românilor din țară și din diaspora. Fiecare poate face ceva, iar cea mai înaltă chemare pe care o avem este să sprijinim viața, să ajutăm femeile în criză de sarcină să se elibereze de frici și probleme, astfel încât să se poată bucura în mod deplin de venirea pe lume a copiilor lor. Fundamentul acestei implicări este chipul lui Dumnezeu din oameni: viața fiecărui copil, a fiecărei femei și a fiecărui bărbat contează, trebuie protejată și sprijinită de la concepție până la moartea naturală.

Și în acest an, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte se va implica în organizarea locală a Marșului pentru viață, chiar și în format online. La fel ca în anul precedent, și în Eparhia Caransebeșului, acest eveniment va fi încununat de derularea unei serii de activități, cum sunt concursurile, mărturiile, atelierele și conferințele cu tematică pentru viață, dedicate atât membrilor asociației, centrelor catehetice și de tineret din județ, precum și publicului larg, care dorește să își manifeste credința cu privire la susținerea mișcării pro viață sau să afle mai multe despre ce presupune această mișcare în România și, mai exact, în Banatul de Munte.

Misiunea pentru susținere a vieții, care începe din prima zi de la concepție, precum și atelierele de educație pentru viață, reprezintă și în Banatul de Munte un pilon de activitate în cadrul tuturor proiectelor care se desfășoară cu și pentru tinerii și copiii Eparhiei Caransebeșului. Educația pentru viață, în definiția asociației noastre, reprezintă șansa fiecărui adolescent de a fi informat corect și complet cu privire la anumite aspecte ale dezvoltării sale, la curiozitățile, sentimentele și trăirile mai puțin discutate în spațiul larg, dar care sunt subiecte importante de atins, ele fiind parte integrantă din tinerețea și viața lor, care trebuie înțelese și asumate într-un mod cât mai clar.

Astfel, în județul Caraș-Severin, în scopul informării cât mai corecte și asumate a tinerilor, de-a lungul anilor a luat naștere o vastă activitate dedicată educației pentru viață, din care face parte și organizarea Marșului pentru viață, acesta reprezentând evenimentul cel mai mare și mai vizibil de manifestare a încurajării și sprijinirii vieții, la care toți susținătorii din Banatul de Munte au șansa de a se alătura și a-și exprima sprijinul și suportul oferit copiilor nenăscuți, mamelor aflate în criză de sarcină și încurajării și găsirii de soluții pentru alegerea vieții din partea lor, precum și familiei în ansamblul ei.

Toate activitățile organizate cu prilejul Lunii pentru viață și a Marșului pentru viață, în Eparhia Caransebeșului, vor fi comunicate și desfășurate pe pagina de facebook a organizației de tineret, ATOR Banatul de Munte, la care toți doritorii, mici sau mari, sunt așteptați să se înscrie și să participe – a explicat Anita Radics.

 

Comentarii

comentarii