Acasă Actualitate Marți, 249 de noi cazuri de COVID-19 raportate în Timiș, aproape unul...

Marți, 249 de noi cazuri de COVID-19 raportate în Timiș, aproape unul din zece de la nivel național

DISTRIBUIȚI

Marți, 16 februarie, din cele 2.676 de noi cazuri de COVID-19 raportate la nivel național, 249 provin din județul Timiș, doar Bucureștiul raportând mai multe, 376. În privința testelor, 32.762 au fost făcute în ultimele 24 de ore la nivel național, 2.536 în Timiș. Așadar, în țară, rata de pozitivare este de 8,1%, în cel mai vestic județ aceasta este de 9,8%.

Rata de infectare pe ultimele 14 zile la nivel de județ rămâne în jurul acelorași valori, marți fiind de 3,76 cazuri la mia de locuitori, de departe cea mai mare din țară. Pe locul 2 se află județul Maramureș, cu 3,01, iar al treilea este Clujul, cu 2,47. La numărul total de cazuri, cum de altfel a rămas în ultimele săptămâni, cele mai multe sunt în București (124.029), Cluj (37.964) și Timiș (35.692).

În Timiș, în ultimele 24 de ore, au mai decedat trei persoane infectate cu SARS-CoV-2, 801 de la începutul pandemiei. În spitalele profil din județ mai sunt internați 343 de pacienți COVID-19, 59 la ATI. Conform Instituției Prefectului Județului Timiș, ultimele cazuri de COVID-19 au următoarea distribuție pe localități:

„Timișoara-120, Lugoj-2, Buziaș-1, Deta-2, Făget-2, Gătaia-1, Jimbolia-2, Recaș-6, Sânnicolau Mare-8, Becicherecu Mic-3, Biled-2, Bogda-1, Cărpiniș-1, Cenei-2, Coșteiu-1, Dudeștii Vechi-5, Dumbrăvița-9, Ghiroda-2, Giarmata-3, Giroc-7, Iecea Mare-2, Lovrin-1, Mănăștiur-1, Mașloc-1, Moșnița Nouă-14, Nitchidorf-2, Peciu Nou-3, Periam-1, Pișchia-1, Săcălaz-2, Șag-4, Sânandrei-5, Șandra-1, Topolovățu Mare-1, Tormac-2, Valcani-1, Variaș-24, Voiteg-1”.

La nivel național, cu datele de azi, 2.676 de cazuri și 81 de decese, se ajunge la un total de 765.970 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 19.526 dintre aceste și decedând, iar 711.977 declarate vindecate. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.045. Dintre acestea, 943 sunt internate la ATI. 

Comentarii

comentarii