Acasă Actualitate Marți, la o lună de la alegeri, Fritz află dacă poate fi...

Marți, la o lună de la alegeri, Fritz află dacă poate fi sau nu primarul Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiș a stabilit pentru marți, 27 octombrie, ora 10.00, ședința în care se vor soluționa contestațiile făcute pentru validarea mandatului lui Fritz în funcția de primar al Timișoarei. Ședința tribunalului va avea loc la fix o lună de zile de la alegerile din 27 septembrie, chiar în ziua în care se presupunea, conform primelor discuții ale primarului ales cu prefectul Liliana Oneț, că acesta va fi învestit.

Reamintim, au fost depuse trei contestații la validarea mandatului, făcute de Adrian Popescu, contracandidatul lui Fritz de la ALDE pentru Primăria Timișoarei, Călin Narcis Petrescu, fost DJ la Radio Timișoara, și Monica Hărmănescu, cadru didactic la Universitatea de Științe Agricole din Timișoara.

Adrian Popescu și-a făcut și publice opțiunile pentru care a depus contestație: „Nu are domiciliul în Timișoara, așa cum o cere legea, și nici măcar rezidența permanentă în Timișoara, cum, în opinia mea, s-ar putea accepta prin asimilare la limită. Inspectoratul General pentru Imigrări emite un Certificat de Înregistrare cu titlu implicit temporar”.

În apărarea sa, Dominic Fritz spune că aceasta este „o nouă metodă de a întârzia instalarea în funcții a primarilor”, „brevetată de adversarii politici”. Încrezător că este doar o formalitate respingerea contestațiilor, primarul ales dorea soluționarea cât mai rapidă, pentru a putea intra în funcție și face cele necesare pentru controlarea situației generate de pandemia de COVID-19.

Comentarii

comentarii