Acasă Actualitate Marşul Învierii şi Paştele Orfanilor în Timişoara

Marşul Învierii şi Paştele Orfanilor în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Luni, 20 aprilie, a doua zi de Paşte
Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” Timişoara, în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, organizează luni, 20 aprilie, de la ora 15, cea de-a XVII-a ediţie a manifestării creştine”Marşul Învierii” şi cea de-a doua ediţie a “Marşului Învierii” organizată după plecarea în veşnicie a pastorului Petru Dugulescu, cel care a avut iniţitiva de a organiza această acţiune în cadrul căreia sunt reuniţi toţi creştinii din România şi Timişoara, indiferent de confesiunea religioasă. “Marşul Învierii este o acţiune cu caracter interconfesional fiind recunoscută atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional şi are drept scop proclamarea în mod public a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”, a declarat Ligia Dugulescu, preşedintele asociaţiei.
Procesiunea va începe în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde după o scurtă introducere, se va rosti o rugăciune, apoi toţi cei prezenţi se vor deplasa pe traseul tradiţional: Primăria Timişoara – Consiliul Judeţean Timiş – Parcul Rozelor unde este programat un serviciu de evanghelizare susţinut de pastorii Viorel Iuga si Valeriu Brancovan.
La fiecare instituţie se vor face opriri şi se va citi un text biblic, iar unul dintre liderii bisericilor creştine din Timişoara va înălţa o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare. Pe traseul amintit, fanfarele reunite ale mai multor biserici vor intona imnuri dedicate acestui eveniment.
De asemenea, Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României”, împreună cu Biserica Creştină Baptistă “Eclesia” din Timişoara, organizează în a doua zi a Praznicului Învierii Domnului Isus Hristos, 20 aprilie, de la ora 10, o sărbătoare la care au fost invitaţi 170 de copii orfani, din Centrul “Fraţii lui Onisim” din Timişoara, Centrele de plasament din Gavojdia, Periam şi alte centre pentru orfani din Timişoara.
Cu acest prilej va fi organizat un serviciu religios special în cadrul căruia copiii orfani îşi vor aduce contribuţia prin cântece creştine, poezii, pantomime.
Sărbătoarea se va încheia cu un prânz oferit copiilor prezenţi, de la care nu vor lipsi bucatele tradiţionale de Paşti: ouăle roşii, carnea de miel şi cozonacii.

Comentarii

comentarii