Acasă Stiri pe scurt Masă rotundă fonduri nerambursabile

Masă rotundă fonduri nerambursabile

DISTRIBUIȚI

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – FNGCIMM IFN SA în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest vor organiza, la Timişoara, o masă rotundă în vederea prezentării unor instrumente de sprijin financiar destinate beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari ai fondurilor nerambursabile din Regiunea Vest. Masa rotundă se va desfăşura miercuri, 28 iulie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest. Evenimentul va beneficia de prezenţa unor invitaţi din administraţia publică locală, din mediul bancar, din instituţii de cercetare – dezvoltare, din instituţii de învăţământ superior şi din mediul de afaceri care implementează proiecte finanţate prin fonduri structurale.
 

Comentarii

comentarii