Poliția Locală Timișoara a comentat un articol apărut pe 16 septembrie în presa locală, cu privire la o mașină parcată care a încurcat traficul pe bv. Revoluției din 1989 timp de două zile, fără a fi ridicată. Reprezentantul instituției a scris că polițiștii au luat toate măsurile legale în acest caz, mașina nefiind ridicată pentru că Poliția Locală Timișoara nu deține un serviciu propriu de ridicare a autovehiculelor, iar serviciul de ridicări al SDM nu funcționează în zilele de week-end.
Reacția autorităților a apărut pe site-ul instituției: „Poliția Locală Timișoara face precizări cu privire la articolul publicat în data de 16.09.2019, de site-ul www.pressalert.ro, cu titlul ”Mașină parcată aiurea de două zile pe un bulevard din Timișoara, «păsuită» de SDM și Poliția Locală”, scris de Marius Popescu, menționând faptul că polițiștii locali au luat măsurile legale în acest caz, fiind aplicat autocolant în vederea întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției pentru staționare neregulamentară pe Bdul Revoluției din 1989.”
Reprezentatul Poliției Locale transmite că articolul nu a fost documentat corespunzător și reamintește de miile de sancțiuni contravenționale date de polițiștii locali pentru oprire și staționare în locurile interzise și ridicările realizate în colaborare cu reprezentanții SDM. Sancțiunile pentru astfel de fapte ajung până la 725 de lei cu puncte de penalizare la permis.
Comentarii
comentarii